Wednesday , May 15 2024

500 de kilograme de varză, furate de pe terenul unui bărbat din Milişăuţi

politie


In data de 26 octombrie 2015, la ora 20.00, pe DJ 178, pe raza comunei Volovăţ, a fost oprit pentru control o căruţă, ocazie cu care a fost identificat căruţaşul în persoana lui Anton Pleşca, de 27 de ani, din comuna Burla. Acesta transporta în faeton cantitatea de 500 de kilograme de varză, a cărei provenienţă nu a putut-o justifica. Fiind făcute verificări, s-a stabilit că varza a fost furată de către Pleşca, în intervalul orar 19.00 – 20.00, de pe un teren agricol aflat pe raza teritorială a comunei Volovăţ, proprietatea lui Dumitru B., de 51 de ani, din oraşul Milişăuţi. Prejudiciul a fost estimat la 500 de lei. Pe numele lui Anton Pleşca a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt.
La mijlocul acestei luni, poliţiştii au reuşit documentarea activităţii infracţionale a două persoane bănuite de sustragerea unei cantităţi totale de peste 10 tone de varză de pe două terenuri agricole din localităţile Milişăuţi şi Satu Mare. Prejudiciul de aproape 10.000 lei a fost recuperat în întregime şi restituit proprietarilor.
In data de 9 octombrie 2015, la ora 10.00, Postul de Poliţie Satu Mare a primit o plângere din partea unui bărbat de 42 de ani, din oraşul Milişăuţi, cum că în noaptea de 8 spre 9 octombrie 2015, hoţii i-au furat o cantitate mare de varză de pe terenul situat în locul denumit „Drăganca”. Ulterior, la ora 10.45, poliţiştii au mai primit o plângere din partea unui bărbat de 31 de ani, din oraşul Milişăuţi, cum că în aceeaşi noapte, de pe terenul situat în apropierea celuilalt reclamant i-a fost furată varza.
In urma activităţilor întreprinse de agenţii Postului de Poliţie Satu Mare, în cooperare cu cei de la Postul de Poliţie Dorneşi au fost prinşi hoţii, respectiv Florin Ciorcan, de 44 de ani, din comuna Dorneşti şi Florinel Vasile Pleşa, de 27 de ani, din comuna Frătăuţii Noi, care locuieşte fără forme legale în Dorneşti. La locuinţele acestora a fost găsită întreaga varză furată, aceasta fiind înapoiată proprietarilor.
Valoarea totală a prejudiciului a fost estimată de primul reclamant la 3.500 de lei pentru cantitate de 3,5 tone, respectiv la 6.000 de lei pentru cantitatea de şapte tone, de către cel de-al doilea reclamant. In acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. (C.Z.)

Vezi si

Primăria Suceava vrea să deschidă noi locuri de joacă de Ziua Copilului

Modernizarea a 10 locuri de joacă din municipiul Suceava a demarat iar viceprimarul Lucian Harșovschi …