Friday , April 26 2024

20.000 de euro pentru expertizarea lucrărilor rămase de executat la axialul Suceava – Iași

Cunoscuta firmă bucureșteană IPTANA SA a câștigat procedura organizată de Consiliul Județean Suceava cu privire la Servicii de expertiză tehnică a lucrărilor executate, pe traseul Axei rutiere Suceava – Iași, porțiunea aferentă județului nostru. Suma pe care Consiliul Județean Suceava o va plăti firmei bucureștene este 98.400 lei, fără TVA – echivalentul a 19.882,80 euro la data la care s-a perfectat acordul.

Sectoarele de drum județean incluse în cele două loturi pentru care Consiliul Județean Suceava a organizat o licitație sunt în lungime totală de 75,739 km. Consiliul Județean Suceava implementează în parteneriat cu UAT Județul Iași prin Consiliul Județean Iași proiectul „REGIUNEA NORD-EST – AXA RUTIERĂ STRATEGICĂ 1: IAȘI – SUCEAVA” cod SMIS 110622, finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 6.

Pentru realizarea lucrărilor de reabilitare și modernizare ale acestor drumuri județene au fost încheiate două contracte de execuție lucrări – pentru fiecare lot a fost încheiat câte un contract separat, deși ambele loturi au fost adjudecate la licitație de aceeași asociere de firme al cărei lider este societatea Autotehnorom – însă în prezent, ambele contracte de lucrări sunt reziliate. Aceasta deoarece firma respectivă ar fi denunțat contractul.

Pentru a evalua dacă lucrările executate nu au suferit degradări de la data la care au fost executate, este necesară efectuarea unei expertize tehnice din care să rezulte situația identificată în teren, determinarea eventualelor neconformități față de documentația tehnică și prevederile normativelor tehnice, a stării lucrărilor executate în condiții de utilizare a acestora în regim de trafic rutier normal și care să conțină constatări, concluzii, recomandări și măsuri de intervenție rezultate ca urmare a expertizării obiectivului. procedura privind evaluarea a fost inițiată în a doua jumătate a lunii trecute.

Între altele, Consiliul Județean Suceava se obligă să plătească preţul către prestator, în termen de 30 de zile de la data primirii facturii emise de prestator. Factura va fi emisă către prestator numai după semnarea fără obiecţiuni a procesului verbal de recepţie a serviciului prestat. Motivul pentru care este nevoie de această expertizare ține de faptul că ar trebui să fie organizată o nouă licitație pentru atribuirea unui nou contract la fiecare lot rămas de executat – unul pe traseele de drum județean de la Suceava la Liteni-Moara, Zaharești, Stroiești, Costâna, Dărmănești iar altul de la Suceava spre Ipotești și de acolo mai departe până la Dolhasca și limita cu județul Iași. Termenul de predare al lucrării este destul de presant, până la finele anului viitor, conform regulilor de finanțare europeană pe respectivul program. (D.P.)

Vezi si

Elevii Teodor Cârloanță și Marian Nicolay Ionescu, în lotul lărgit pentru Olimpiada Internațională de Biologie din Kazahstan

Marian Nicolay Ionescu a obținut Mențiune acordată de Ministerul Educației și elevii Teodor Cârloanță, Amalia …

2 comments

  1. O lucrare în bataie de joc au săpat niste șanțuri pe marginea drumului de peste un an, prin satul Costana spre satul Vâlcele și așa au rămas , nu mai lucrează nimeni !!!

    • Parca E85 pana la lmita cu jud Neamt e mai bun. Daca legi pe cineva la ochi si e pasager intr-o masina, spune exact cand se termina SV si incepe judetul Neamt. Se termina zbuciumul.