Tuesday , April 30 2024

100 de ani de la moartea preotului Dionisie Bejan, unul din artizanii unirii Bucovinei cu Țara

La data de 21 septembrie 1922, în casa sa din Cernăuţi – casă care există şi astăzi – se stingea din viață din viaţă la vârsta de 86 de ani unul din artizanii Unirii Bucovinei cu Țara de la 28 noiembrie 1918, pr. Dionisie Bejan.

La 27 octombrie 1918, în calitate de Preşedinte – decan de vârstă – a prezidat lucrările Adunării Constituante a Bucovinei, care a hotărât Unirea Bucovinei integrale cu celelalte ţări româneşti într-un stat naţional independent şi a decis constituirea Consiliului Naţional Român, format din 50 de membri având în frunte pe Iancu Flondor, ca preşedinte şi Dionisie Bejan, Dorimedont Popovici şi Sextil Puşcariu ca vicepreşedinţi, pentru a apăra drepturile românilor din Bucovina.

După ce Iancu Flondor a fost numit în fruntea Guvernului Bucovinei, părintele Dionisie Bejan devine preşedinte al Consiliului Naţional Român, calitate în care la 28 noiembrie 1918, cu binecuvântarea Mitropolitului Bucovinei – Vladimir de Repta, deschidea în Sala Sinodală a Reşedinţei Mitropolitane din Cernăuţi şedinţa Congresului General al Bucovinei în care istoricul Ion Nistor a susţinut Moţiunea Congresului în care era scrisă hotărârea Drept aceea noi Congresul General al Bucovinei, întrupând suprema putere a ţării şi fiind învestiţi singuri cu putere legiutoare, în numele suveranităţii naţionale hotărâm Unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei în vechile hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru cu Regatul României.

A făcut parte din cei 15 delegaţi bucovineni, având în frunte pe mitropolitul Vladimir de Repta, Iancu Flondor și Ion Nistor, care la 29 noiembrie 1918 la Iaşi aveau să înmâneze în mod solemn regelui Ferdinand şi Guvernului Român Actul de Unire a Bucovinei. (D.P.)

Vezi si

Recomandări ale specialiștilor DSP Suceava de Sărbători: prepararea corespunzătoare a alimentelor și evitarea exceselor alimentare

Consumarea alimentelor în exces poate duce la dispepsii gastro-intestinale (greţuri, balonări, dureri abdominale difuze, scaune …

One comment

  1. astäzi toti tac , in loc sä se ocupe de unirea Bucovinei si Basarabiei cu patria mumä