Saturday , May 18 2024

“10 pentru folclor” la Bogdănești si Fântânele

bogdanesti (4)

Marți la prânz, căminul cultural din Bogdănești a fost neîncăpător pentru numărul mare de spectatori care au venit să se întâlnească cu membrii echipei „10 pentru folclor” . Caravana folclorului a ajuns în această localitate pentru a susține introducerea folclorului ca obiect de studiu opțional în școlile din comună. Maestrul coregraf  Costinel Leonte a fost cel care i-a scos primul pe copii la joc alături de dansatorii de la Ansamblul Artistic profesionist „Ciprian Porumbescu” din Suceava. „Jocul ne însoțește în momentele cele mai frumoase din viața noastră. Este expresia cea  mai fidelă a bucuriei. Când eram copil, pentru mine, nu era bucurie mai mare decât aceea de  a-i vedea în carne și oase pe artiștii de la Ansamblul Artistic Ciprian Porumbescu. Acum si voi, dragi copii, aveti această ocazie unică, pe care din păcate eu nu am avut-o, de a juca alături de dansatori profesioniști” – le-a spus, maestrul coregraf copiilor din sală.bogdanesti (3)

Tot la Bogdănești, tânăra interpretă de muzică populară  Andra Matei a prezentat în premieră cele mai noi cântece pe care le-a înregistrat luna trecută. Artista a ales să își prezinte noile cântece la Bogdănești, fiindcă de acolo este bunica ei din partea tatălui.

Pe final, spectatorii au avut parte de o surpriză foarte mare: la eveniment  a participat unul dintre cei mai iubiți tineri interpreți din Ardeal: hunedoreanul Ovidiu Homorodean. Acesta a ridicat sala în picioare, când a cântat “Noi suntem români”. Întâlnirea s-a încheiat cu un moment special, pregătit de către cei 33 de violoniști din cadrul grupului folcloric „Noițele” coordonat de învățătorul Ion Costân. De la Bogdănești caravana folclorului a aplecat la căminul cultural din localitatea Stamate, comuna Fîntînele, unde, de la ora 16.30 a  avut loc întălnirea-spectacol în cadrul căreia fiecare dintre membrii echipei „10 pentru folclor” au pledat prin discurs, joc și cântec pentru introducerea folclorului ca obiect de studiu opțional în școlile din comuna Fîntînele.bogdanesti (1)

Interpretul hunedorean, Ovidiu Homorodean a cântat alături de orchestra ansamblului Ciprian Porumbescu cele mai frumoase cântece din Ardeal. Vasile Hâj, primarul comunei Fântînele le-a mulțumit tuturor oaspeților pentru momentele frumoase pe care le-au creat și au declarat: „Sunt convins  că mulți dintre dvs, dragi consăteni, veți ține minte acest spectacol. Niciodată în comuna noastră nu a avut loc un eveniment mai frumos”. La final, au evoluat membrii fanfarei de la Stamate.

 

Vezi si

Șomuz Fălticeni s-a întors cu trei puncte din ultima deplasare din acest sezon

Șomuz Fălticeni s-a întors cu trei puncte de la Bacău, după ce a câștigat, vineri, …