Friday , April 26 2024

1.000 de tone de sare pentru drumurile naționale din județ

“Cred că a prins bine dușul rece de la Comandamentul de iarnă de duminică”, a declarat președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur. Cantitatea de sare este suficientă pentru prima parte a iernii. Până luni, rezervele asigurau intervenții de drumurile naționale din zona de munte pentru maximum 48 de ore. S-a convenit de asemenea înființarea unui punct stabil și întărit, în zona Pasului Tihuța, al secției Drumuri Naționale Câmpulung Moldovenesc, cu omologii din județul vecin, Bistrița-Năsăud

 flutur sare mestecanis


Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că în județul Suceava vor ajunge 1.000 de tone de sare pentru realizarea materialului antiderapant necesar menținerii în funcțiune a drumurilor naționale din județ, cel puțin pentru prima parte a acestei ierni.
“Cred că a prins bine dușul rece de duminică de la Comandamentul de iarnă. Ieri (29 noiembrie, n.r.), ne-a informat directorul general de la Direcția Regională de Drumuri Moldova că a fost trimisă către județul Suceava cantitatea de 1.000 de tone de sare” a spus ieri Gheorghe Flutur.
Președintele CJ a mai arătat că  Direcția de Drumuri Iași din CNADNR a intrat în parteneriat cu structurile similare din Ardeal, astfel încât s-a decis înființarea unui punct stabil și întărit în zona Pasului Tihuța, al secției Drumuri Naționale Câmpulung Moldovenesc cu omologii lor din județul vecin, Bistrița-Năsăud. “Acest punct de intervenție are lotul de mașini necesar pentru intervenție în caz de schimbare a vremii ori în situații de intemperii”, a mai spus președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, care, după vizita făcută în urmă cu o zi în zona de munte a județului, unde se petrec, în general, cele mai multe accidente de circulație, blocări de drumuri și ambuteiaje odată cu începerea iernii, a transmis că “vom monitoriza zilnic pregătirea echipajelor de lucru și nu mai dorim să avem situații neplăcute în județul Suceava”.  Președintele CJ a arătat că la noi, în județul cunoscut ca fiind unul turistic, pensiunile sunt ocupate cel puțin în proporție de 90% din capacitate în acest interval. “Atât locuitorii din județ, cât și turiștii sau trecătorii prin zona noastră trebuie să aibă confortul cel mai potrivit, certitudinea că sunt în siguranță pe căile rutiere și feroviare din județul Suceava”, a declarat Gheorghe Flutur.
El a garantat că firmele care se ocupă de asigurarea bunei calități a traficului rutier din județul Suceava în perioada de iarnă “vor lucra în program cu foc continuu, inclusiv în perioada sărbătorilor de iarnă”.  Flutur a mai transmis asigurări că se va implica constant în acțiuni de verificare, pentru a avea certitudinea că lucrările de întreținere a carosabilului de pe șoselele din județ sunt în regulă.
Președintele CJ Suceava a apreciat că după ninsoarea ce a căzut în seara zilei de 29 noiembrie, comportamentul firmelor de deszăpezire a fost în regulă, nefiind evenimente rutiere provocate de neintervenția firmelor de deszăpezire.
Menționăm că duminică, 27 noiembrie, șeful administrației județene a convocat un Comandament de iarnă, alături de prefectul Sucevei, Constantin Harasim. Au participat reprezentanți ai structurilor din județ de la Compania de Drumuri Naționale, firmel care au câștigat licitațiile pentru deszăpezire, de la Consiliul Județean și Prefectură, Poliție, ISU etc.
S-a aflat cu acest prilej că există grave disfuncții în asigurarea județului Suceava cu material antiderapant în principal pentru zona de munte a drumurilor naționale. Liliana Drancă, șefa Secției Drumuri Naționale Câmpulung Moldovenesc, a arătat cu acel prilej că antiderapantul existent în depozitele pe care, teoretic cel puțin, Compania de Drumuri Naționale trebuie să le asigure, nu era suficient decât pentru maximum 48 de ore, dacă ar fi intervenit condiții meteo deosebite – zăpadă, polei ori amândouă odată pe pantele de munte ale DN 17.
De apreciat totuși atitudinea sinceră a șefei  Secției Drumuri  Naționale pentru zona de munte a județului Suceava, care a acceptat din start o stare de lucruri care nu face cinste CNADNR. Concret, deși au fost organizate licitații pentru asigurarea materialului antiderapant pe drumurile naționale din zona de munte, acesta nu a  ajuns la punctele de lucru pentru că la structura din Capitală a Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri nu se finalizase duminică procedura de licitație. Liliana Drancă a spus că s-a rugat de colegii ei de la Brașov să ia cu împrumut câteva zeci de tone de sare și nisip antiderapant care însă nu reprezintă decât necesarul pentru 48 de ore, în caz de intemperii.
Directoarea Liliana Drancă a explicat că nu au fost amenajate punctele de sprijin în zona Pasului Tihuța, cel de la Poiana Stampei în principal, pentru că la nivelul CNADNR încă nu fuseseră semnate contractele pentru cumpărarea de sare la nivelul companiei. “Nu avem sare, contractul la nivel de București abia acum se va semna”, a declarat șefa Drumurilor Naționale din zona de munte a județului. Directoarea secției de drumuri naționale Câmpulung a precizat că a transmis către CNADNR informări dese privind necesitatea aprovizionării cu materiale antiderapante, dar nu a primit un  alt răspuns decât cel referitor la procedurile dificile de rezolvare a licitațiilor. (Neculai ROSCA)
 
 

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …