Monday , April 29 2024

Zelenski propune la Davos „Planul Marshall” pentru reconstrucția Ucrainei. Țările și companiile pot prelua patronajul unei regiuni sau al unei industrii

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat luni, 23 mai, în discursul susținut online la Forumul Economic Mondial (WEF) de la Davos, că guvernul său propune ”un model istoric” pentru reconstrucția țării sale.

”Oferim lumii ocazia să creeze un precedent pentru reconstruirea țării după război, care le va arăta tuturor celor care visează să distrugă viața unui vecin că războiul nu este rezultatul dorit. Vă invit să luați parte la această reconstrucție”, le-a spus Zelenski liderilor mondiali, potrivit Obozrevatel.

Liderul de la Kiev a explicat că orașele, țările și companiile partenere vor avea o oportunitate istorică de a prelua patronajul pentru restaurarea unei regiuni a Ucrainei, oraș, comunitate sau industrie. ”Marea Britanie, Danemarca, UE și alți actori internaționali de top au ales deja o direcție specifică pentru patronajul în redresare. Datorită acestui model, reluarea postbelică poate fi rapidă, promițătoare și de înaltă calitate”, a mai spus Zelenski.

Președintele Ucrainei a invitat țările partenere și companiile de top din lume să își formeze propriile pachete de propuneri pentru reconstrucția Ucrainei până în iulie. ”Oferim fiecărei companii care părăsește Federația Rusă să își continue activitățile în Ucraina. Invităm lumea să creeze un precedent pentru restaurarea țării după război. Vă invit să participați la această reconstrucţie. Omenirea ar trebui să fie asigurată împotriva foametei, iar Ucraina este gata să ofere o platformă pentru activitățile unei astfel de organizații”, a mai spus liderul de la Kiev la Forumul Economic de la Davos.

 

Vezi si

Doar SUA pot opri un asalt israelian asupra orașului Rafah, afirmă Mahmoud Abbas

Președintele palestinian Mahmoud Abbas le-a cerut duminică Statelor Unite să împiedice o invazie israeliană în …