Friday , April 26 2024

VIDEO. Cel puțin 83 de morți după tornadele devastatoare din SUA

Cel puţin 83 de morţi, sute de case complet distruse şi mormane uriaşe de moloz reprezintă bilanţul provizoriu din noaptea de sâmbătă spre duminică în Statele Unite după trecerea prin centrul şi sudul ţării a unei serii de tornade de o violenţă neaşteptată.

Preşedintele american Joe Biden a deplâns “una dintre cele mai devastatoare serii de tornade” din istoria Statelor Unite şi a spus că ravagiile provocate de aceste fenomene meteorologice reprezintă “o tragedie inimaginabilă”, informează AFP, citat de spotmedia.ro.

În Illinois, cel puţin şase persoane au murit în urma prăbuşirii unui depozit al companiei Amazon, a anunţat directorul departamentului de pompieri din oraşul Edwardsville, precizând că operaţiunile de salvare au fost finalizate şi vor fi urmate de procedura de recuperare a cadavrelor.

Statul Tennessee a confirmat patru decese, două persoane au murit în Arkansas, în timp ce un deces a fost raportat în Missouri.

Însă Kentucky, aflat în partea central-estică a ţării, este statul american care a plătit cel mai greu tribut după trecerea acestor fenomene meteorologice violente, care se produc în special în vastele câmpii din Statele Unite.

După ce a anunţat “cel puţin 70 de morţi” în acest stat, guvernatorul său, Andy Beshear, a afirmat că “până la sfârşitul zilei sau până mâine”, bilanţul tragediei va depăşi pragul de 100 de decese, precizând că se aşteaptă ca “numărul victimelor să crească într-o manieră considerabilă”. El i-a îndemnat pe localnici să doneze sânge pentru a contribui astfel la îngrijirea răniţilor.

“Ravagiile nu pot fi comparate cu nimic din ceea ce am putut să văd până acum în viaţa mea şi îmi e greu să găsesc cuvintele potrivite pentru a le descrie”, a adăugat guvernatorul acestui stat american.

Catastrofa reprezintă “cea mai gravă tornadă, cea mai devastatoare şi cea mai letală din istoria statului Kentucky”, a precizat el.

Mayfield, o localitate cu 10.000 de locuitori, a fost epicentrul catastrofei. Centrul oraşului seamănă acum “cu o grămadă de chibrituri”, a declarat primarul local, Kathy O’Nan, pentru postul de televiziune CNN.

“Bisericile din centru au fost distruse, iar tribunalul a fost de asemenea distrus”, a adăugat ea.

Posturile de televiziune americane au filmat trecerea tornadelor: coloane întunecate de aer care măturau solul, iluminate de fulgere intermitente. Aproximativ 30 de astfel de furtuni s-au abătut vineri seară şi sâmbătă dimineaţa asupra Statelor Unite.

Una dintre tornade a parcurs peste 400 de kilometri, potrivit serviciului naţional de meteorologie (NWS), în condiţiile în care aceste fenomene nu depăşesc, în medie, distanţe mai mari de 6 kilometri.

 

Vezi si

Zborurile din toată Europa, perturbate joi de greva controlorilor de trafic aerian din Franța

Multe anulări și întârzieri de zboruri afectează joi, 25 aprilie, traficul aerian din Europa, după …