Saturday , April 27 2024

Un fost director al companiei OceanGate, al cărei submersibil a dispărut în apropierea Titanicului, a fost concediat după ce a semnalat probleme privind siguranţa pasagerilor

Fostul director pentru operaţiunile maritime al companiei americane OceanGate, al cărei submersibil a dispărut în apropierea Titanicului cu 5 oameni la bord, s-a îngrijorat pentru siguranţa pasagerilor înainte de a fi concediat, potrivit unor documente judiciare din 2018, notează AFP, citată de Agerpres.ro.

O importantă operaţiune de căutare este în curs în Atlanticul de Nord pentru a încerca găsirea submersibilului şi a celor cinci pasageri ai săi, plecaţi duminică să viziteze epava Titanicului, la aproape 4.000 de metri adâncime.

David Lochridge, pilot de submarin şi scafandru scoţian, a început să lucreze pentru OceanGate în 2015 ca furnizor de servicii independent, înainte de a fi promovat în funcţia de director pentru operaţiunile maritime, potrivit unor documente judiciare.

Într-o plângere, el susţine că a fost concediat în ianuarie 2018 după ce „a atras atenţia asupra unor importante probleme de siguranţă cu privire la proiectarea experimentală şi netestată” a submersibilului Titan.

David Lochridge a dat în judecată OceanGate ca răspuns la un proces intentat de companie, care a pretins că a dezvăluit informaţii confidenţiale.

Fostul responsabil a subliniat că a exprimat verbal conducerii companiei „preocupările sale legate de siguranţa şi controlul calităţii” aparatului, potrivit documentelor judecătoreşti. „Aceste comunicări verbale au fost ignorate”, potrivit sursei.

David Lochridge a fost deosebit de alarmat de „refuzul OceanGate de a efectua teste cruciale, nedistructive” ale strucuturii submersibilului.

Pasagerii de pe Titan pot fi expuşi unor pericole dacă aparatul se aventurează la adâncimi extreme, a avertizat el.

Un hublou, situat în partea din faţă a submersibilului, a fost proiectat să reziste la presiunea resimţită la 1.300 de metri adâncime, în timp ce OceanGate intenţiona să-l facă să se scufunde până la 4.000 de metri, spune David Lochridge.

Compania „a refuzat să plătească producătorului pentru a construi un hublou corespunzător pentru adâncimea necesară de 4.000 de metri”, a spus el.

Fostul responsabil firmă că şi-a „încurajat ferm” angajatorul să facă inspectarea şi certificarea Titanului de către o firmă specializată.

Dar, în loc „să răspundă preocupărilor sale”, OceanGate „l-a concediat imediat” pe David Lochridge, conform plângerii sale.

Între companie şi fostul său angajat s-a ajuns în cele din urmă la o înţelegere în noiembrie 2018, potrivit Insider şi New Republic, care au scos la iveală existenţa acestor procese.

Stockton Rush, patronul OceanGate, este unul dintre cei cinci pasageri de la bordul submersibilului.

Membrii grupului Marine Technology Society, care reuneşte specialişti în tehnologii marine, şi-au exprimat, de asemenea, „îngrijorarea unanimă” cu privire la Titan, într-o scrisoare trimisă lui Stockton Rush în martie 2018, potrivit New York Times.

Aceştia şi-au exprimat îngrijorarea că „abordarea experimentală” a companiei OceanGate ar putea avea „consecinţe negative (de la minore la catastrofale) cu grave repercusiuni pentru toată lumea din acest domeniu”.

sursa: Agerpres.ro

Vezi si

Varșovia ar putea ajuta Ucraina să repatrieze bărbații de vârsta mobilizării

Ministrul apărării polonez Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a anunțat că țara sa este pregătită să ajute Ucraina …