Friday , April 26 2024

Ucraina ar putea relua negocierile de pace cu Rusia până la sfârșitul lunii august

Ucraina intenţionează să reia negocierile de pace cu Rusia până la sfârşitul lui august, după ce va desfăşura operaţiuni de contraatac, relatează Agerpres, conform dpa. Ucraina se va afla atunci într-o poziţie mai bună pentru a negocia, a declarat sâmbătă negociatorul-şef al Kievului, David Arahamia, într-un interviu pentru postul Voice of America.

Forţele militare ucrainene vor întreprinde operaţiuni de contraatac în diferite locuri, a declarat Arahamia, fără a oferi mai multe detalii.

În condiţiile în care războiul s-a înteţit în Ucraina, negocierile de pace au intrat în impas. La sfârşitul lui martie, Kievul a propus organizarea de negocieri la Istanbul, printre alte propuneri, pentru a renunţa la statutul de candidat la aderare la NATO în schimbul unor garanţii internaţionale de securitate.

Însă Rusia cere demilitarizarea ţării vecine şi vrea ca Ucraina să-i cedeze teritorii, inclusiv regiunile Doneţk şi Lugansk din estul acestei ţări.

Pe 24 februarie, Rusia a lansat o agresiune militară neprovocată şi nejustificată contra Ucrainei. Moscova susţine că este vorba despre o ”operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.

Vezi si

Zborurile din toată Europa, perturbate joi de greva controlorilor de trafic aerian din Franța

Multe anulări și întârzieri de zboruri afectează joi, 25 aprilie, traficul aerian din Europa, după …