Friday , April 26 2024

Trump a grațiat în ultime zi de mandat 143 de persoane, între care fostul său consilier Steve Bannon, Elliot Broidy și rapperul Lil Wayne

Donald Trump a grațiat 143 de persoane în ultimele ore ale mandatului său de președinte, iar printre cei care au primit iertarea prezidențială se numără fostul său strateg Steve Bannon, dar și celebrități precum rapperul Lil Wayne și persoane cu condamnări pentru fapte grave de corupție. Totuși, Donald Trump n-ar fi mers până într-acolo încât să-și acorde preventiv grațiere sieși și membrilor familiei sale, scrie The Washington Post. Nici avocatului său, Rudy Giuliani, căzut în dizgrație, nu i-ar fi acordat grațiere.

Există însă niște prevederi ambigue în Constituție care i-ar permite președintelui să acorde grațieri „secrete”, fără a fi nevoit să le anunțe public și nici măcar să notifice Congresul, spun experți citați de The Guardian.

Înainte de a semna actele, cu puțin înainte de miezul nopții, președintele și-a petrecut ziua de marți frământându-se dacă să-i acorde sau nu clemență și lui Steve Bannon, fostul său colaborator apropiat, care este acuzat că a delapidat fonduri de caritate destinate construirii zidului de la granița cu Mexicul, au declarat surse de la Casa Albă citate de presa americană.

Fostul primar din Detroit, Kwame Kilpatrick, care ispășea o pedeapsă cu 28 de ani închisoare pentru corupție, beneficiază, de asemenea de iertare prezidențială.

Printre alți grațiați se numără, potrivit Reuters, și Elliott Broidy, omul care l-a dus pe Dragnea în SUA și care a încercat să facă afaceri cu armata română, un fost activist care a strâns fonduri pentru Trump și care a recunoscut că a făcut ilegal lobby pe lângă guvernul SUA pentru a scăpa de o anchetă de care era vizat într-un scandal uriaș de corupție din Malaezia.

Grațierea prezidențială și actele de clemență nu implică nevinovăția persoanelor respective. Președinții se folosesc adesea de această prerogativă, la sfârșitul mandatului lor, pentru a-și ajuta aliații și donatorii. Numai că Donald Trump a dus la extrem această posibilitate. Printre alte persoane grațiate anterior se numără Michael Flynn, Roger Stone, George Papadopoulos și Paul Manafort, toți condamnați în urma anchetei privind intervenția Rusiei în alegerile americane din 2016, dar și Charles Kushner, tatăl ginerelui și consilierului său Jared Kushner, condamnat pentru fraudă.

sursa: Digi24

Vezi si

Zborurile din toată Europa, perturbate joi de greva controlorilor de trafic aerian din Franța

Multe anulări și întârzieri de zboruri afectează joi, 25 aprilie, traficul aerian din Europa, după …