Alte stiri
SpaceX a lansat misiunea Polaris Dawn, primul zbor spațial cu echipaj uman privat în centura de radiații a Pământului
acum 6 hours
Cinci aeroporturi regionale din Franța au fost vizate de alerte cu bombă, joi, potrivit AFP. Patru au fost evacuate, scrie Mediafax.
Cinci aeroporturi regionale au fost vizate de noi amenințări cu bombă, iar patru au fost evacuate, potrivit unor surse aeroportuare, citate de AFP.
Cele cinci aeroporturi vizate sunt Bordeaux, Basel-Mulhouse, Tarbes, Pau și Biarritz, iar toate, cu excepția celui din urmă, au fost evacuate.
Chiar dacă au existat aceste perturbări, traficul aerian nu a fost modificat, potrivit Direcției Generale a Aviației Civile Franceze (DGAC), care a constatat totuși întârzieri de o oră și jumătate la zborurile cu plecare de la Basel-Mulhouse.
Săptămâna trecută, aproape 70 de alerte false cu bombă au vizat aeroporturile franceze, trimise „aproape întotdeauna de la aceeași adresă de e-mail din Elveția”, potrivit ministrului francez al Transporturilor, Clément Beaune.
În total, autoritățile franceze au deschis peste 60 de anchete.
Tags aeroporturi alerte bomba cinci Franta Obiectiv de Suceava
La solicitarea Comisiei Europene, discuţia privind structura viitorului executiv comunitar, prevăzută iniţial pentru ziua de …