Friday , April 26 2024

Merkel si Sarkozy: Grecia nu va parasi zona Euro

Cei doi şefi de state i-au cerut lui Papandreu să se garanteze aplicarea măsurilor dure de austeritate aprobate în schimbul celui mai nou ajutor economic din partea comunităţii europene.

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy, cancelarul german Angela Merkel şi premierul grec Giorgios Papandreu au participat la o teleconferinţă în timpul căreia au discutat despre situaţia economică a Greciei.

Potrivit Euronews, Sarkozy şi Merkel i-au spus premierului elen că viitorul Greciei se află în interiorul zonei euro. Asta după ce s-a speculat intens în ultima vreme că statul grec ar putea fi scos din zona euro pentru evitarea unei noi crize economice la nivelul întregului continent.

Cei doi şefi de state i-au cerut lui Papandreu să se garanteze aplicarea măsurilor dure de austeritate aprobate în schimbul celui mai nou ajutor economic din partea comunităţii europene. Grecia va primi 110 miliarde de euro pentru a evita intrarea în faliment, dar va trebui să reducă deficitul bugetar echivalent cu aproape trei sferturi din PIB, prin creşterea taxelor şi privatizarea mai multor întreprinderi de stat.

Vezi si

Varșovia ar putea ajuta Ucraina să repatrieze bărbații de vârsta mobilizării

Ministrul apărării polonez Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a anunțat că țara sa este pregătită să ajute Ucraina …