Friday , April 26 2024

UPDATE: Preşedintele Italiei respinge demisia premierului Mario Draghi

Preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, a respins joi seara demisia premierului Mario Draghi, informează AFP. 
Preşedinţia Republicii Italiene a comunicat că “preşedintele republicii nu a acceptat demisia preşedintelui consiliului (de miniştri – n. red.) şi l-a invitat să se prezinte în faţa parlamentului (…) pentru o evaluare a situaţiei.  Criza politică de la Roma a fost declanşată de neparticiparea senatorilor din Mişcarea 5 Stele, parteneră în coaliţia guvernamentală, la votul de încredere solicitat joi de guvern.

 

Premierul italian Mario Draghi și-a anunțat joi demisia din fruntea Guvernului. „Vreau să anunţ că în această seară îmi voi depune demisia Preşedintelui Republicii”, a spus Draghi, potrivit unui comunicat de presă. Criza guvernamentală din Italia a fost provocată după ce Mişcarea 5 Stele (M5S), membră a coaliţiei de guvernare, a decis să nu participe la votul de încredere asupra unui decret-lege discutat în Senat, referitor la ajutorarea italienilor în fața inflației.

„Voturile de astăzi în Parlament sunt un fapt foarte semnificativ din punct de vedere politic. Majoritatea care a susținut acest guvern încă de la crearea sa a dispărut”, a spus Draghi. Condițiile de realizare a programului „nu mai există”, a adăugat el, mulțumindu-le miniștrilor. „Trebuie să fim mândri de munca pe care am făcut-o”, a spus Draghi, potrivit La Repubblica.

Giuseppe Conte, fost prim-ministru şi actualul lider al Mișcării Cinque Stelle, a anunţat miercuri seară că senatorii partidului său vor ieşi din sală la votul de încredere solicitat de guvern.

“În aceste zile din partea mea a existat un angajament maxim de a continua pe calea comună, încercând să răspund și la solicitările care mi-au fost adresate de către forțele politice. După cum reiese din dezbaterea și votul de astăzi din Parlament, acest efort nu a fost suficient’, a continuat premierul, arătând cu degetul spre exponenții Mișcării 5 Stele, al cărei partid s-a abținut de la votul de încredere, potrivit Il Giornale.

Decretul-lege în cauză conţine un pachet de măsuri de circa 10 miliarde de euro pentru ajutorarea familiilor şi firmelor în faţa inflaţiei, dar şi o măsură pentru facilitarea construirii unui incinerator de deşeuri la Roma. Or, lupta contra unor astfel de incineratoare reprezintă un element esenţial al politicii M5S.

Draghi a afirmat de mai multe ori că nu va exista un guvern fără M5S, nici un guvern Draghi-bis fără M5S, chiar dacă numărul de aleşi ai acestui partid nu este suficient pentru a provoca o cădere a executivului.

Vezi si

Zborurile din toată Europa, perturbate joi de greva controlorilor de trafic aerian din Franța

Multe anulări și întârzieri de zboruri afectează joi, 25 aprilie, traficul aerian din Europa, după …