Friday , April 26 2024

Jurnaliştii care au pătruns ilegal în Libia vor fi trataţi precum membrii al-Qaida

foto: bbc.co.uk

Adjunctul ministrului libian de Externe, Khaled Kaim, a avertizat că jurnaliştii care au intrat ilegal în Libia vor fi consideraţi ca şi cum ar fi colaboratori ai reţelei al-Qaida şi “oameni în afara legii”.

“Există jurnalişti care au păstruns ilegal şi îi considerăm colaboratori ai reţelei al-Qaida şi oameni în afara legii; nu suntem responsabili de securitatea lor. Dacă nu se vor preda autorităţilor vor fi arestaţi”, atrage atenţia oficialul libian.

“Am permis accesul în Libia pentru trei echipe de la CNN, Al-Arabiya şi BBC Arabic. Un corespondent CNN care a pătruns ilegal trebuie să se alăture echipei sale, altfel va fi arestat”, adaugă Kaim.

Televiziunea oficială libiană a anunţat că forţele de ordine au arestat la Tripoli “elemente străine care dispuneau de echipamente moderne ce permiteau transferul de date spre posturi TV ostile”.

Anterior, Kaim afirmase că reţeaua al-Qaida a stabilit un emirat islamic la Derna, în estul Libiei, condus de un fost suspect deţinut la Guantanamo.

Vezi si

Varșovia ar putea ajuta Ucraina să repatrieze bărbații de vârsta mobilizării

Ministrul apărării polonez Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a anunțat că țara sa este pregătită să ajute Ucraina …

3 comments

  1. E ca o plasa lasata in apa pentru a vana (pescui) mai multi pesti, asa e si cu globalizarea statelor.

  2. Chestia cu ONU, cu NATO si cu UE, ma pune pe ganduri. Cu cat sunt adunate mai multe state intr-un singur guvern mondial, cu atat mai mult se slabesc toate statele din toate punctele de vedere. Slabirea statului LIbia de a fi cum vrea el, este un exemplu.

  3. Din punctul meu de vedere, este o manipulare politica la nivel mondial de acaparare a petrolului din tara aceasta, cat si deschiderea cailor de manipulare a tarii Libia in toate directiile. SUA aduc o stare politica mincinoasa de influenta asupra lumii cu privire la LIBIA, pentru ca exista un joc de culise murdar international de slabire a statelor, asa cum s-a dorit pentru Irak (fiind un exemplu).