Guvernul Marii Britanii anunță relaxarea unor restricții în perioada Crăciunului. Și Franța ridică măsurile de izolare

reportersite
25 noiembrie 2020, 10:46

Autoritățile britanice au decis marţi să relaxeze pentru câteva zile, în preajma Crăciunului, restricţiile împotriva epidemiei de COVID-19, pentru a permite reuniunile de familie, în timp ce președintele Emmanuel Macron a anunțat că Guvernul francez intenţionează să ridice măsurile de izolare şi să permită deplasările începând de pe 15 decembrie, transmite AFP, citată de Agerpres.

În Marea Britanie, trei gospodării diferite se vor putea reuni în acelaşi loc, pe o perioadă de cel mult cinci zile, între 23 şi 27 decembrie, iar familiile se vor putea deplasa în interiorul Regatului Unit, a anunţat guvernul de la Londra, după o întrunire între liderii celor patru provincii constitutive (Anglia, Irlanda de Nord, Scoţia şi Ţara Galilor).

secretarasite ‘Aceste bule vor fi ocazia ca oamenii să-şi întâlnească prieteni apropiaţi şi familia în mod foarte restrâns (…), dar numai pe o perioadă limitată’, a declarat ministrul britanic Michael Gove, responsabil cu coordonarea acţiunii guvernamentale.
secretarasiteExecutivul speră într-o revenire la normalitate în jurul Paştelui, graţie vaccinurilor, printre care cel al proiectului britanic AstraZeneca/Oxford.

În Franța, Guvernul intenţionează să ridice măsurile de izolare şi să permită deplasările începând de pe 15 decembrie, cu puţin timp înaintea sărbătorilor de sfârşit de an, a afirmat marţi preşedintele Emmanuel Macron, anunţând o primă relaxare odată cu redeschiderea sâmbătă a unor magazine închise în urmă cu o lună.

Toate magazinele mici, cum sunt librăriile sau florăriile, se vor putea redeschide de sâmbătă, cu un program până la ora 21.00. În schimb, barurile, restaurantele, sălile de sport şi discotecile vor rămâne închise, a precizat Macron într-o intervenţie televizată consacrată lockdown-ului decis pentru aducerea sub control a epidemiei de COVID-19.

Cu acelaşi prilej, preşedintele a declarat că primele vaccinuri anti-COVID-19 le vor fi propuse ‘celor mai fragili’, fără a fi obligatorii, încă de la sfârşitul lui decembrie sau început de ianuarie.