Saturday , April 27 2024

VIDEO. Cutremur de 5.1 în Turcia, resimțit la Istanbul. Oamenii au ieșit pe străzi

Un cutremur cu magnitudinea 5,1, cu epicentrul în Marea Marmara, a lovit luni Golful Gemlik, aflat la sud de Istanbul, fără a provoca pagube majore sau victime, au anunţat autorităţile turce, informează AFP, potrivit Agerpres.

Epicentrul seismului a fost localizat în Marea Marmara, în largul Golfului Gemlik, la circa 120 km sud de Istanbul şi în apropiere de Bursa, potrivit agenţiei turce de gestionare a dezastrelor AFAD.

Jurnaliştii de la AFP au resimţit cutremurul atât în partea asiatică, cât şi în cea europeană a Istanbulului, în timp ce la Bursa locuitorii s-au grăbit să iasă pe străzi de teamă că se vor prăbuşi clădiri, potrivit imaginilor difuzate de mass-media turce.

Cu o populaţie de peste 15 milioane de locuitori, Istanbulul este cel mai mare oraş din Turcia care se teme de un cutremur major din cauza proximităţii sale de falia nord-anatoliană, una dintre cele mai active din lume.

Un cutremur cu magnitudinea 7,6 a lovit oraşul în 1999, provocând moartea a peste 17.000 de persoane.

Două seisme majore au lovit sud-estul Turciei în februarie, soldându-se cu peste 50.000 de morţi şi devastarea mai multor oraşe din regiune.

Vezi si

Varșovia ar putea ajuta Ucraina să repatrieze bărbații de vârsta mobilizării

Ministrul apărării polonez Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a anunțat că țara sa este pregătită să ajute Ucraina …