Sunday , May 19 2024

Acord în cadrul UE pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Albania şi Macedonia de Nord

Cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene şi-au dat luni acordul cu privire la deschiderea negocierilor pentru integrarea Albaniei şi Macedoniei de Nord, la o zi de la semnarea unui protocol între Skopie şi Sofia prin care se înlătură ultimele obstacole, relatează AFP, citată de Agerpres.

Cei 27 “tocmai şi-au dat acordul pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Albania şi Macedonia de Nord”, a postat aseară pe Twitter premierul ceh Petr Fiala, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE

“Am atins o nouă etapă foarte importantă în apropierea Balcanilor de Vest de UE”, a adăugat el, după o reuniune pe această temă la Bruxelles.

Prim-ministrul albanez Edi Rama şi omologul său din Macedonia de Nord Dimitar Kovacevski sunt aşteptaţi marţi la Bruxelles pentru a deschide oficial negocierile care vor dura ani de zile.

Demararea negocierilor este posibilă prin semnarea duminică de către Bulgaria şi Macedonia de Nord a unui protocol bilateral, iniţiat de Franţa, care a deţinut preşedinţia rotativă a UE în prima jumătate a anului.

Protocolul va permite, printre altele, ca macedoneana să devină una dintre limbile oficiale ale UE. Bulgaria a blocat până de curând deschiderea negocierilor din cauza unei dispute între cele două ţări cu privire la o listă lungă de probleme istorice şi lingvistice.

Macedonia de Nord a obţinut statutul de candidat la UE în urmă cu aproape două decenii şi a trebuit deja să depăşească diferenţe semnificative cu Grecia pentru a adera la NATO în martie 2020.

Poziţia bulgară a împiedicat şi candidatura Albaniei, candidată din 2014.

Sub presiunea Franţei, parlamentul bulgar a fost de acord luna trecută să renunţe la dreptul de veto în schimbul garanţiei că Macedonia de Nord va îndeplini anumite cerinţe privind puncte disputate.

Problema limbii rămâne foarte sensibilă în Macedonia de Nord, Bulgaria considerând limba macedoneană drept dialect bulgar, în timp ce cele două ţări îşi dispută evenimente şi figuri istorice, în principal moştenite din trecutul otoman.

Macedonia de Nord s-a angajat să-şi modifice constituţia pentru a-i include pe bulgari printre grupurile etnice recunoscute şi să pună în aplicare un tratat de prietenie din 2017 care vizează eradicarea discursului instigator la ură.

Bruxelles-ul insistă asupra extinderii UE în Balcani, importanţa strategică a regiunii crescând în contextul războiului din Ucraina.AGERPRES 

Vezi si

Zelenski recunoaşte o lipsă de oameni şi o problemă de “moral” al trupelor

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a recunoscut vineri, într-un interviu acordat AFP, că ţara sa duce …