Thursday , April 18 2024

Preşedintele Volkswagen anunţă că reparaţiile maşinilor vor începe în ianuarie

VW

Matthias Müller afirmă că până la sfârşitul anului 2016 ar trebui să ajungă în service toate maşinile echipate cu soft ilegal, de mascare a emisiilor nocive.

Noul președinte al Volkswagen, Matthias Müller a declarat că în ianuarie anul viitor vor începe reparaţiile autovehiculelor cu motoare diesel al cărur soft a fost falsificat, procesul fiind prevăzut să se încheie până la sfârșitul anului 2016. În primul său interviu de la preluarea mandatului, acordat ziarului Frankfurter Allgemeine Zeitung, Müller a declarat le-a prezentat autorităţilor federale soluţiile tehnice pentru rezolvarea acestei situaţii, iar în cazul în care planul va fi acceptat, maşinile vor fi chemate în service din luna ianuarie a anului viitor.

Totodată, Muller a spus că ar fi afectate “doar” 9,5 milioane de vehicule şi nu 11 milioane, aşa cum prevăzuse inţial conducerea grupului Volkswagen. Multe dintre aceste maşini sunt reparabile, urmând ca soft-ul să fie actualizat, însă e posibil ca unele să necesite intervenţii serioase, în diferite părţi ale vehicului. “Desigur, totul va fi gratuit pentru client”, a spus Muller.

Având în vedere amploarea reparaţiilor şi a probabilelor sancţiuni, board-ul Volkswagen a anunţat luni că grupul ar trebui să ia măsuri dureroase şi să revizuiască planul de investiții, pentru a face faţă consecinţelor financiare ale scandalului emisiilor nocive.

 

 

Vezi si

Cât sunt dispuși românii să plătească pentru cazare în perioada minivacanței de Paști

67,5% dintre români spun că ar plăti între 150 și 300 de lei/camera dublă/noapte, iar …