Friday , April 26 2024

Posta Romana are o noua conducere

posta

Acţionarii Poşta Română l-au revocat din funcţia de director general al companiei pe Ion Smeeianu şi l-au numit interimar pe Alexandru Petrescu şi au ales un Consiliu de Administraţie provizoriu, al cărui preşedinte este CEO-ul BVB, Ludwik Sobolewski.

Astfel se confirmă informaţiile publicate vineri de Mediafax, citând surse apropiate situaţiei, că Ministerul pentru Societatea Informaţională a revocat vineri, în AGA, cinci din cei şase membri ai Consiliului de Administraţie al Poştei, pentru că au aprobat un act adiţional la contractul colectiv de muncă prin care vor fi majorate salariile.

“În cadrul şedinţelor Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) Poşta Română S.A. (CNPR) care au avut loc în datele de 5, 6 şi 10 iunie 2014, la care au participat reprezentantul Ministerului pentru Societatea Informaţională (MSI) şi cel al SC Fondul Proprietatea (FP), s-a decis în unanimitate revocarea următoarelor persoane din calitatea de membri în Consiliul de Administraţie (CA): Ion Smeeianu, Adrian Apolzan, Dinu Sava Malacopol, Andreea Dana Stănescu, Gelil Eserghep, Sorana Baciu”, se arată într-un comunicat al Poştei Române.

Compania arată printre motivele care au stat la baza revocărilor: aprobarea unor majorări salariale care s-au făcut cu nerespectarea normelor legale aplicabile, nerespectarea obligaţiilor de prudenţă, diligenţă şi loialitate, acţionând contrar intereselor CNPR, obligaţii prevăzute în contractele de mandat, şi încălcarea de către membri CA a obligaţiei de supraveghere ce decurge din prevederile Legii 31/1990.

Acţionarii CNPR a decis numirea unui nou Consiliu de Administraţie provizoriu compus din: Ludwik Leszek Sobolewski, Alexandru Petrescu, Dante Stein, Rodica Bîzdoacă, Benoit Pleska, Sorinel Diţă şi Adrian Cighi.

Directorul General al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), Ludwik Sobolewski, a fost desemnat preşedinte al Consiliului de Administraţie.

“Noul CA al CNPR va avea ca priorităţi consolidarea echilibrului financiar al societăţii, relansarea procesului de privatizare şi renegocierea cu Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România a Actului Adiţional la Contractul Colectiv de Muncă 2008-2018 înregistrat cu nr. 104/1026/22.05.2014, respectiv cu nr. 215/22.05.2014 pentru a se asigura condiţiile sustenabile din punct de vedere financiar a activităţii Companiei Naţionale Poşta Română SA”, se mai arată în comunicat.

Statul, prin MSI, deţine 75% din acţiunile CNPR, iar restul de 25% sunt deţinute de Fondul Proprietatea.

 

 

Vezi si

Grindeanu: Tarom trebuie să intre în reorganizare economică

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, că TAROM va primi până la finele lunii …