Friday , April 26 2024

Ministrul Finantelor: In niciun caz nu va creste vreun impozit. Nici acum, nici in 2017

anca dragu

Ministrul Finantelor, Anca Dragu, a explicat, miercuri, ca urmareste simplificarea si stimularea investitiilor prin masuri fiscale, nicidecum majorarea taxelor si impozitelor, asa cum se intelege dintr-un proiect de ordonanta de urgenta pentru modificarea Codului Fiscal, care a aparut marti seara in mass-media.

“Sunt tot felul de idei si analize, proiectul pe care mi-l asum eu, ca ministru al Finantelor, va fi pus in consultare publica in cateva zile, in niciun caz nu va fi vorba de cresteri de taxe si impozite, asa cum se vehiculeaza in presa”, a explicat Anca Dragu, intr-o interventie telefonica la Digi 24.

Ea a adaugat ca nu a cerut expertilor din institutia pe care o conduce un scenariu in care sa creasca povara fiscala.

Ministrul a spus ca vrea sa gaseasca solutii pentru simplificare si debirocratizare, astfel incat sa creeze conditii mai bune pentru desfasurarea activitatii economice.

“Predictibilitatea e foarte importanta pentru actul guvernamental si pentru activatatea economica”, a punctat oficialul.

Intr-o interventie ulterioara la Antena3, Dragu a precizat ca nu sunt planificate cresteri de impozite nici acum si nici anul viitor.

Ministrul a tinut sa repete ca nu are in vedere o crestere a contributiilor sociale obligatorii nici pentru angajat, nici pentru angajator, iar Persoanele Fizice Autorizate (PFA), cu activitati independente sau profesii liberale, nu sunt vizate de vreo masura de crestere a taxarii.

Declaratia vine in contextul in care Profit.ro a publicat un proiect care prevede o crestere a contributiilor pentru angajati. In acelasi timp, angajatorii nu ar mai fi platit aproape nimic.

Iar pentru a compensa eventualele scaderi ale lefurilor, companiile ar fi fost obligate sa mareasca salariile brute, altfel ar fi pasibile de amenda.

Vezi si

Grindeanu: Tarom trebuie să intre în reorganizare economică

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, că TAROM va primi până la finele lunii …