Monday , April 29 2024

Forumul de la Davos: Şomajul în rândul tinerilor, o problemă explozivă care ar putea destabiliza Europa

tineri

Lipsa locurilor de muncă pentru tineri reprezintă o problemă explozivă, periculoasă şi destabilizatoare pentru Europa, a declarat Angel Gurria, secretarul general al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), la reuniunea anuală a Forumului Economic Mondial de la Davos.

“Problema este joburi, joburi, joburi. Din punct de vedere politic, nu există vreo problemă mai explozivă, mai periculoasă şi mai destabilizatoare decât să ai o întreagă generaţie de tineri foarte frustraţi”, a afirmat Gurria într-un interviu acordat Bloomberg la Davos.

El a adăugat că problema inegalităţii sociale se numără printre printre temele majore de discuţie ale liderilor politici şi din mediul de afaceri prezenţi la reuniunea de la Davos.

“Aceste diviziuni provin de pe piaţa muncii. Trebuie să analizăm cu foarte mare atenţie piaţa muncii”, a afirmat Gurria.

Referitor la avertismentele unor economişti privind riscul de deflaţie în zona euro, reprezentantul OCDE a afirmat că fenomenul nu reprezintă o ameninţare imediată.

Zona euro a ieşit în vara anului trecut din recesiune, după un an şi jumătate, iar indicii încrederii în economie au înregistrat în ultimele luni evoluţii pozitive. Cu toate acestea, aparenta revenire a economiei europene nu a generat noi locuri de muncă, şomajul menţinându-se la cote alarmante.

Şomajul din zona euro se menţine la peste 12% începând din vara anului trecut, atingând cote de peste 25% în Spania şi Grecia, şi mai mult de 15% în Portugalia.

Situaţia este şi mai gravă în rândul tinerilor sub 25 de ani, segment unde şomajul este de aproape 25% la nivelul zonei euro şi se apropie de 60% în Spania şi Grecia.

Vezi si

Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu aproape 22%, în martie 2024

Arieratele bugetului general consolidat crescut cu 21,8%, în martie 2024, comparativ cu luna precedentă, la …