Monday , April 29 2024

Ernst & Young: Economia României va creşte în acest an cu 1%, în principal datorită exporturilor

PIB-ul României va creşte în acest an cu numai 1%, în principal datorită exporturilor nete, însă pe fondul unei cereri interne slabe, iar perspectivele rămân incerte după acest rezultat “extrem de modest”, se arată într-o analiză a Ernst & Young.

Compania de consultanţă preconizează o relansare a creşterii economice până la 4% în 2012, odată cu revenirea investiţiilor şi a consumului.

“Există în continuare un anumit risc ca situaţia să poată avea şi o evoluţie negativă. Corelat cu incertitudinile în materie de politici (publice – n.r.), profilul de creştere economică slabă denotă că este puţin probabil ca deficitul bugetar al României să ajungă (scadă – n.r.) la 3% din PIB până în 2015”, se spune în raport.

Totuşi, Ernst & Young notează că îmbunătăţirea semnificativă a performanţelor industriale a început să se facă resimţită şi în alte sectoare, semn că redresarea economică se extinde treptat în toate ramurile economiei, cu eventuale beneficii pentru ocuparea forţei de muncă şi consum.

Estimarea oficială privind creşterea economică din acest an este de plus 1,5%, după o scădere de 1,3% în 2010.

Deficitul bugetar de anul trecut a reprezentat 6,5% din PIB, sub limita stabilită în acordul cu FMI, şi ar urma să scadă la 4,4% în acest an şi sub 3% în 2012, potrivit anagajamentelor Guvernului.

Vezi si

Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu aproape 22%, în martie 2024

Arieratele bugetului general consolidat crescut cu 21,8%, în martie 2024, comparativ cu luna precedentă, la …