Wednesday , May 1 2024

Autostrada în jurul Mării Negre, care va tranzita si Romania

Presedintele rus, Dmitri Medvedev, ratifica memorandumul privind construirea noii autostrazi

Preşedintele rus Dmitri Medvedev a semnat o lege care ratifică un memorandum internaţional privind construcţia unei autostrăzi care va înconjura Marea Neagră, urmând să tranziteze şi România, a anunţat, luni, administraţia de la Kremlin, transmite RIA Novosti.

Memorandumul a fost semnat în aprilie 2007, la Belgrad, de către guvernele ţărilor membre în Organizaţia pentru cooperare economică la Marea Neagră.

Cu o lungime de 7.100 de kilometri, această autostradă va traversa Turcia, Georgia, Rusia, Ucraina, Republica Moldova, România, Grecia şi Bulgaria.

Proiectul are rolul promovării dezvoltării economice şi sociale atât în bazinul Mării Negre cât şi pe continentul european.

Memorandumul a fost încheiat pe o perioadă de zece ani dar va fi prelungit automat cu încă cinci ani, dacă două treimi din ţările semnatare nu reclamă rezilierea sa.

La sfârşitul lunii noiembrie, preşedinţii rus şi ucrainean, Dmitri Medvedev şi Viktor Ianukovici, au semnat un memorandum de înţelegere privind construcţia unui pod în strâmtoarea Kerci, care leagă Marea Azov de Marea Neagră.

Acest pod va reprezenta un element important pentru autostrada care va încojura Marea Neagră.

Vezi si

Taxa pe marile averi, amânată până la 30 septembrie

Aplicarea taxei pe marile averi a fost amânată până la 30 septembrie pentru ca sistemul …