Thursday , May 2 2024

Suceava

Stiri din Suceava

Există riscul ca împădurirea dealului de la Burdujeni să nu se facă anul acesta

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a precizat în conferința de presă de miercuri, 20 martie, că proiectul de împădurire al versantului din Dealul Mănăstirii, în zona din imediata vecinătate a unei stații de transformare a energiei electrice, este unul pe care îl derulează Primăria Suceava, dar în parteneriat cu Mănăstirea Teodoreni. …

Mai mult »

Amenzi de 30.000 de lei și lemn confiscat în valoare de peste 106.000 lei, în urma unor controale la un gater din Cârlibaba

În data de 15 martie 2024, lucrătorii IPJ Suceava – Serviciul Ordine Publică și Serviciu de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu specialiști silvici din cadrul Gărzii Forestiere Suceava, au efectuat un control la depozitul – punct de lucru din Cârlibaba al  S.C. HORDOUANU S.R.L din Borșa, județul Maramureș. În …

Mai mult »

Un bărbat de 34 de ani a murit după ce, în timpul unui scandal, a fost înjunghiat în picioare și a pierdut mult sânge

Marți seara, în jurul orelor orele 23.55, Poliția  Dolhasca a fost sesizată prin  112 de către C. Vasile-Ioan, de 24 ani, din satul Probota, cu privire la faptul că l-a tăiat ”din greșeală” la un picior pe  G. Nicolae, de 34 ani, și acesta sângerează puternic. Ajunși imediat la fața …

Mai mult »

Întâlnire a primarilor din ZUF Suceava privind sistemul de transport cu autobuze electrice. Primarul Lungu: Luna viitoare depunem o cerere de finanțare pentru 15 milioane de euro

Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, a anunțat că marți, 19 martie 2024, la sediul Primăriei Suceava a avut loc întâlnirea primarilor localităților care fac parte din Zona Urbană Funcțională Suceava (ZUF). În cadrul întâlnirii s-a discutat stadiul proiectului “Sistem de transport public ecologic metropolitan Etapa II “. Proiectul prevede amenajarea …

Mai mult »

Un șofer beat din Ipotești a lovit o mașină în centrul Sucevei și a fugit

Marți, în jurul orei 11:10, T.  Adrian, de 57 ani, din Ipotești, aflându-se sub influența alcoolului, a condus un autoturism marca Opel, pe str. Mărășești, din municipiul Suceava, iar la intersecția cu bulevardul 1 Mai nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism marca Audi, condus regulamentar de către C. …

Mai mult »

Lucrările la viaductul și ruta alternativă nu vor începe anul acesta

Marți, 19 martie, când toată atenția era aplecată   asupra tranșării situației de la PNL referitoare la desemnarea candidatului la funcția de primar al Sucevei, în Primăria Suceava se lua o decizie care va afecta un alt proiect important pentru Suceava. Nici mai mult, nici mai puțin decât „ANULAREA” licitației privind …

Mai mult »

Ion Lungu nu mai candidează pentru un nou mandat de primar. PNL îl susține pe Lucian Harșovschi pentru Primăria Suceava

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a predat în mod oficial ștafeta viceprimarului Lucian Harșovschi în cursa pentru Primăria Municipiului Suceava.  ”Transferul”s-a făcut marți, într-o conferință de presă la sediul PNL Suceava, în cadrul căreia anunțul oficial a fost făcut de președintele Consiliului Județean și al organizației județene Suceava a PNL, …

Mai mult »

Teodor Cârloanță, de la Colegiul Național ”Dragoș Vodă”, calificat la etapa națională a Olimpiadei de Biologie cu punctaj absolut

Olimpiada județeană de biologie 2024 a avut loc pe 17 martie, la Liceul Teoretic ”Filadelfia” Suceava. S-au calificat la etapa națională patru elevi din județ, unul singur cu punctaj maxim, de 100 de puncte. Este vorba despre elevul Teodor Cârloanță, clasa a XII-a, de la Colegiul Național ”Dragoș Vodă” Câmpulung …

Mai mult »

Trei asocieri de firme concurează pentru reabilitarea și extinderea rețelelor de apă și apă uzată ale Sucevei

A patra oară a fost cu noroc: în sfârșit sunt oferte depuse la licitația pentur lucrările de extindere și de reabilitare a unor porțiuni din canalizarea Sucevei. NU una, nici două, ci chiar trei oferte au fost depuse la începutul acestei săptămâni în speranța adjudecării unui contract de lucrări considerabil …

Mai mult »