Tuesday , April 30 2024

ANI arunca bomba in politica: Stolojan – fals in declaratii, Johannis – incompatibil, Vanghelie – nereguli in declaratiile de avere

stolojan

Şase demnitari au fost declaraţi incompatibili de către Agenţia Naţională de Integritate. Pe listă se află prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Johannis, liderul eurodeputaţilor PDL, Theodor Stolojan sau primarul sectorului 5, Marian Vanghelie.
 
Agenţia Naţională de Integritate aruncă bomba pe scena politică românească. Şase demnitari puternici au fost declaraţi incompatibili de ANI.
Noul prim-vicepreşedinte al PNL, primarul Sibiului, Klaus Johannis, liderul eurodeputaţilor PDL, Theodor Stolojan, primarul sectorului 5, Marian Vanghelie, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu sau fostul lider PDL de Dâmboviţa Florin Popescu – sunt pe lista neagră.
NICUȘOR CONSTANTINESCU s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20.06.2008 – 23.03.2009, întrucât a deținut, simultan, atât funcția de Preșesedinte al Consiliului Județean Constanța cât și calitatea de reprezentant al Județului Constanța în Adunarea Generală a Acționarilor în cadrul S.C. RAJA S.A. Constanța, încălcând astfel,
dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003
În urma evaluărilor efectuate, s-a constatat existența unei diferenţe semnificative, în sensul art. 18 din Legea nr. 176/2010, în cuantum de 787.246, 55 Lei (aprox. 180.300,59 Euro), între averea dobândită şi veniturile realizate împreună cu familia în perioada evaluată, respectiv 2008 – 2011, de către MARIAN DANIEL VANGHELIE, Primar al Sectorului 5, București.
IOHANNIS KLAUS-WERNER se află în stare de incompatibilitate, întrucât deține, simultan, atât funcția de Primar al Municipiului Sibiu, cât și calitatea de reprezentant al Municipiului Sibiu în Adunarea Generală a Acționarilor în cadrul S.C. APĂ CANAL S.A. Sibiu (începând cu 30.04.2009 și până în prezent) și S.C. PIEȚE S.A. (începând cu 05.08.2010 și până în prezent),
În urma evaluărilor efectuate, s-a constatat existența indiciilor referitoare la săvârșirea infracțiunilor de conflict de interese de către FLORIN AURELIAN POPESCU, întrucât, în calitate de Președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, a semnat contractul de proiectare și execuție lucrări nr. 436/20.10.2010, precum și șapte acte adiționale la contractul de lucrări nr. 134/19.06.2008, încheiate între Consiliul Județean Dâmbovița și S.C. PROCOR S.A., societate unde acesta a deținut calitatea de asociat până în luna iunie 2008, beneficiul patrimonial obținut fiind în cuantum de  1.003.509,37 Lei (aprox. 228.070 Euro).
ARISTOTEL ADRIAN CĂNCESCU se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 29.05.2009, întrucât deține, simultan, atât funcția de Președinte al Consiliului Județean Brașov cât și calitatea de reprezentant al Județului Brașov în Adunarea Generală a Acționarilor în cadrul S.C. APĂ CANAL S.A. Sibiu
În urma evaluărilor efectuate, s-a constatat existența indiciilor referitoare la săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, de către THEODOR DUMITRU STOLOJAN întrucât nu a menționat în declarațiile de avere și de interese, completate la data de 25.05.2012, acțiunile deținute la Societatea Națională de Transport Gaze Naturale „TRANSGAZ” S.A. Mediaș, a căror valoare la data completării declarațiilor era de aprox. 94.000 EURO, încălcând astfel prevederile art. 292 din Codul Penal al României.

Vezi si

Atenționare MAE: Greve în lanț pe Aeroportul Heathrow din Londra. Prima, a Poliției de Frontieră, până pe 2 mai

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Regatul Unit al Marii …

One comment

  1. Domnule Papillon,cum stam cu etica? Cand migrau de la PSD si PNL era etic, invers se incalca aceasta notiune abstracta? Cand faci astfel de afirmatii, uita-te domnule in oglinda, poate rasesti.