Tuesday , April 30 2024

Guvernul, în conflict cu CSM. Consiliul a sesizat CCR pe tema numirii judecătorului la CEDO

ponta-csm

CSM a sesizat CCR cu privire la soluţionarea unui conflict de natură constituţională între autoritatea judecătoarească şi Guvern privind modificarea procedurii de numire a judecătorului român la CEDO. Cu o zi în urmă, premierul Victor Ponta anunţase un demers similar, solicitând Avocatului Poporului să sesizeze CCR pentru a clarifica cine anume are atribuţia numirii judecătorului României la CEDO: o comisie guvernamentală sau CSM.
Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Oana Schmidt Hăineală, a adresat, miercuri, Curţii Constituţionale cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre autoritatea judecătorească şi puterea executivă, reprezentată de Guvern, a anunţat CSM, într-un comunicat de presă.
“S-a apreciat că, prin schimbarea de către Guvernul României a mecanismului de numire a judecătorului român la CEDO, prin intermediul unei Ordonanţe de Urgenţă a Guvernului, s-a adus atingere principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, în condiţiile în care a fost vidată de substanţă o atribuţie fundamentală a Consiliului Superior al Magistraturii, în calitatea sa – prevăzută de art. 133 alin. 1 din Constituţia României – de garant al independenţei justiţiei”, a precizat CSM, citată de Mediafax.
Totodată, CSM consideră că modificarea acestui mecanism prin Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului încălcă dispoziţiile articolului 115 alineatul 6 din Constituţie – astfel cum au fost constant interpretate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale -, conform cărora ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.
Preşedintele CSM a făcut sesizarea în calitate de titular al dreptului de a sesiza Curtea Constituţională cu soluţionarea unui conflict juridic de natură constituţională, în temeiul dispoziţiilor articolului 146 litera e din Constituţie, republicată, ale articolului 34 şi următoarele din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale articolului 24 alineatul 3 din Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată.
Premierul Victor Ponta a anunţat, marţi, că i-a solicitat Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională pentru a clarifica cine anume are atribuţia numirii judecătorului României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, respectiv o comisie guvernamentală sau Consiliul Superior al Magistraturii.
“Existând o dispută între CSM şi Guvern apropos de ordonanţa privind numirea judecătorului la CEDO. Am decis să îl rog pe Avocatul Poporului să sesizeze Curtea Constituţională, iar Curtea Constituţională să ne dea un răspuns cine numeşte la CEDO: ca în toate ţările europene, o comisie guvernamentală, sau doar CSM-ul, ca în România. Cum spune Curtea Constituţională aşa facem şi dacă o să avem un regim special faţă de restul Europei, şi dacă o să avem un regim ca toată Europa, important e să avem un regim necontestat”, a spus Ponta la începutul şedinţei de Guvern.
La sfârşitul lunii martie, Guvernul a adoptat o ordonanţă care reglementează, prin modificarea unei alte ordonanţe, procedura de selectare a judecătorului care va lucra din partea României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), candidaţii urmând să fie stabiliţi până spre sfârşitul lunii iulie.
rtv.net

Vezi si

Atenționare MAE: Greve în lanț pe Aeroportul Heathrow din Londra. Prima, a Poliției de Frontieră, până pe 2 mai

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Regatul Unit al Marii …