Sunday , April 28 2024

Hugo Chavez s-a întors în Venezuela, dar este în stare critică

Preşedintele venezuelean Hugo Chavez, care s-a întors luni în ţara sa după mai mult de două luni de spitalizare la Havana din cauza cancerului, suferă de o insuficienţă respiratorie a cărei evoluţie “nu este favorabilă”, a declarat joi ministrul venezuelean al Comunicaţiilor.

“Insuficienţa respiratorie postoperatorie persistă şi tendinţa nu este favorabilă, iar el continuă tratamentul”, a declarat ministrul Ernesto Villegas într-un comunicat transmis de toate posturile de televiziune şi de radio din ţară.

Hugo Chavez a anunţat luni, într-un mesaj postat pe Twitter, că s-a întors la Caracas, surprinzându-i pe concetăţenii săi, după mai bine de două luni de spitalizare în Cuba, perioadă în care, pe fundalul tăcerii sale, au circulat numeroase zvonuri cu privire la starea sa de sănătate.

Ginerele său, ministrul Ştiinţelor şi Tehnologiei Jorge Arreaza a precizat imediat pe site-ul său de microblogging că preşedintele, operat a patra oară de cancer, la 11 decembrie, la Havana, a fost internat la Spitalul Militar Dr. Carlos Arvelo în capitala venezueleană.

Vezi si

Situaţia de pe front s-a ”deteriorat”, afirmă comandantul-şef al forţelor ucrainene

Comandantul-şef al forţelor ucrainene, Oleksandr Sîrski, a indicat duminică în social media că situaţia de …