Saturday , April 27 2024

Tânăr de 23 ani din Vicovu de Sus, găsit inconștient lângă mașina cu care s-a răsturnat după ce a intrat într-un copac (FOTO)

Accidentul a avut loc la miezul nopții trecute, pe raza orașului Vicovu de Sus. La sosirea salvatorilor, tânărul de 23 de ani, șoferul unei mașini care s-a răsturnat pe cupolă, a fost găsit inconștient, în afara mașinii, pe marginea carosabilului. După impact, autoturismul Audi a luat foc, flăcările fiind stinse rapid de polițiști, cu ajutorul unui extinctor din dotarea autospecialei

În noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 00.10,  Schipor Ionuț, în vârstă de 23 de ani, din orașul Vicovu de Sus, a condus un autoturism marca Audi pe strada Calea Bucovine  din  Vicovu de Sus, iar, din cauza vitezei excesive, într-o curbă la stânga a pierdut controlul autoturismului intrând în decorul de partea dreaptă a sensului de mers, în șanț, unde a intrat în coliziune cu un arbore.

În urma impactului, tânărul a fost aruncat în afara mașinii, fiind găsit inconștient, pe marginea drumului, fiind transportat la Spitalul Județean Suceava.

De asemenea, în urma impactului, a izbucnit un incendiu la autoturism, focul fiind stins rapid cu extinctorul din dotarea autospecialei de polițiștii care ajuns la fața locului, la scurt timp ajungând pompierii militari din cadrul Detașamentului Vicovu de Sus, care au eliminat orice pericol.

Conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul alcooltest, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge la Spital.

Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală cu privire la săvărșirea  infracțiunii de „vătămare corporală din culpă” . (O.S.)

Foto: ISU Suceava

Vezi si

 Un tânăr care a încercat să fure două bormașini din Leroy Merlin, prins de doi polițiști aflați în timpul liber

Vineri seara, la ora 19.02, Secția de Poliție Burdujeni a fost sesizată prin  112 de …