Monday , April 29 2024

Caruta spulberata de o masina venita de pe contrasens. Doi raniti au ajuns la spital (VIDEO)

O căruţă a fost spulberată în Suceava de o maşină venită de pe contrasens, din cauza ceţii. Două persoane rănite au fost transportate la Unitatea de Primire Urgente a Spitalului Judetean.
Din cauza vizibilităţii reduse, şoferul autoturismului a intrat pe contrasens şi a lovit din plin o căruţă cu doi localnici, care se întorceau acasă după ce duseseră fier vechi la o unitate de colectare.
Două persoane au fost rănite şi au fost transportate la Spitalul Judeţean Suceava, iar calul a murit în urma impactului. Bucăţi din căruţă au sărit la zeci de metri distanţă.
“Noi eram pe partea dreaptă şi el de pe partea stângă a ajuns pe partea dreaptă şi a dat peste noi. Nici nu ştiu cum a ajuns. Aveam stopuri, aveam tot.”, a declarat unul dintre căruţaşi.
În urma testării cu etilotestul, a rezultat că cel care conducea căruţa avea o alcoolemie în aerul expirat de 0,51, conform rtv.net. Poliţiştii fac acum cercetări pentru stabilirea exactă a circumstanţelor în care s-a petrecut accidentul.

Vezi si

Virgil Saghin, repus în funcția de primar al comunei Vatra Moldoviței

Pe 1 martie 2024, Virgil Saghin a fost suspendat prin ordin al prefectului din funcția …

No comments

  1. Nu cumva sa intimplat In mitocul Dragomirnei iar carutasii erau tigani, acestia ducind fierul vechi furat, adunat, in miez de noapte la unitatea de colectare pe naspa?