Friday , May 10 2024

Suspectii in cazul atentatelor din 9/11, audiati de procurori la Guantanamo

După numeroase suspendări, suspecţii în cazul atentatelor de la 11 septembrie 2001 au apărut marţi în faţa procurorilor din Guantanamo Bay. Asta după ce microfoanele din sală au fost schimbate, în urma plângerilor avocaţilor. Aceştia susţin că le-au fost monitorizate conversaţiile pe care le-au avut cu clienţii, şi că, astfel, a fost încălcată confidenţialitatea.

Sesiunea s-a concentrat, însă, pe problemele create de sistemul audio din sala de judecată. Regulamentul impune cenzura în cazul în care declaraţiile martorilor conţin informaţii clasificate.

Avocaţii apărării au dovedit că microfoanele sunt atât de sensibile încât reuşesc să înregistreze chiar şi conversaţiile pe care aceştia le au cu clienţii lor.

Procesul va fi unul îndelungat, dacă ţinem cont de faptul că numai CIA a adus la acest dosar peste 6 milioane de pagini cu declaraţii.

Vezi si

Ministrul Apărării din Polonia are pregătit un „rucsac de urgenţă” în caz de război sau dezastru și își îndeamnă concetăţenii să facă la fel

Ministrul Apărării polonez Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, care este și vicepremier, a declarat într-un interviu publicat joi …