Alte stiri
Trenuri suplimentare vor circula în minivacanța de 1 Mai și Paște, spre Litoral și alte zone turistice
acum 2 weeks
Două trenuri au intrat în coliziune frontală, luni, la Viena, provocând rănirea mai multor persoane, dintre care cinci sunt în stare gravă, au anunţat serviciile de intervenţie.
“Pentru moment avem cinci persoane rănite grav şi mai multe persoane care au suferit răni uşoare”, a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciilor de intervenţie Claudia Gigler.
“Persoanele grav rănite au fost conduse imediat la spital”.
Asociaţia austriacă a posesorilor de automobile a precizat la rândul său că o persoană a rămas blocată şi că numeroşi pasageri sunt în stare de şoc.
Potrivit unei purtătoare de cuvânt a companiei de căi ferate din Austria OeBB, coliziunea a avut loc în jurul orei 07.45 GMT (09.45 ora României), în Penzing (vestul Vienei).
Cauzele accidentului nu sunt cunoscute pentru moment, a precizat Gigler.
Tags coliziune raniti trenuri Viena
Turcia a decis să sprijine candidatura prim-ministrului olandez în exerciţiu, Mark Rutte, la funcţia de …