Tuesday , April 30 2024

Leonard Orban: Unele forţe politice au făcut lobby contra candidaturii mele

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, susţine, referitor la respingerea de către PE a candidaturii sale pentru postul de la Curtea Europeană de Conturi, că “unele forţe politice au făcut lobby” contra candidaturii sale. El a menţionat că nu doreşte să facă speculaţii legate de cine s-ar afla în spatele respingerii candidaturii sale.
“Sigur că am anumite idei legate de ce a generat acest vot. Vreau doar să vă prezint un caz similar: a fost candidatul irlandez, a primit un vot negativ în comisia de control bugetar a Parlamentului European şi după aia în plen a obţinut un vot important în favoarea lui. Cum a obţinut acest vot? În condiţiile în care a existat o mobilizare extraordinară a tuturor forţelor politice irlandeze şi printr-un lobby extrem de susţinut, s-a obţinut un rezultat pozitiv. În cazul meu, nu numai că n-a existat un asemenea demers. În cazul meu, din informaţiile pe care le am eu, s-a continuat a se susţine de către unii din ţară că nu merit această poziţie. De altfel, unii au şi recunoscut public că au votat contra mea şi au oferit fel de fel de argumentaţii. Unele forţe politice au făcut lobby în defavoarea, deci contra candidaturii mele”, a spus Orban, la RFI.
Întrebat dacă ar accepta postul de ministru al Afacerilor Europene şi după alegerile parlamentare din decembrie, Leonard Orban a răspuns: “Deocamdată mă gândesc şi o să iau o decizie în următoarele zile. Deocamdată îmi continui activitatea şi am timp să mă gândesc ce voi face în continuare”.
Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, nu a primit, marţi seară, numărul necesar de voturi în plenul Parlamentului European pentru ocuparea postului de la Curtea Europeană de Conturi, candidatura sa fiind respinsă.
Leonard Orban a declarat ulterior, pentru MEDIAFAX, că renunţă la candidatura pentru postul de membru al Curţii Europene de Conturi în urma votului negativ primit, marţi seară, la Strasbourg, în plenul Parlamentului European.

Vezi si

Meteo. Ploi în mai multe regiuni în minivacanța de 1 Mai și de Paște

Meteorologii anunţă că, de 1 Mai şi de Paşte, temperaturile vor fi uşor mai ridicate …