Friday , May 3 2024

Barroso: Rata de absorbţie a fondurilor UE în România e "dureros de scăzută"

Președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat, joi, că Executivul de la Bruxelles e pregătit ca “la cererea României, să ofere o creștere de 10 procente a fondurilor structurale”. “Actuala rată de absorbție a fondurilor europene este dureros de scăzută”, a spus Barroso.
Această creștere s-ar face “atât timp cât aceste fonduri ar fi folosite pentru creșterea numărului de locuri de muncă și pentru dezvoltare”, a precizat Barroso, după o întrevedere cu premierul Mihai-Răzvan Ungureanu.
Președintele CE a subliniat că o creștere a ratei de absorbție a fondurilor disponibile “ar contribui la o creștere a PIB-ului României cu 1% pe an. Actuala rată de absorbție a fondurilor europene este dureros de scăzută”.
Jose Manuel Barroso a mai precizat că premierul român, “care are o agendă dificilă”, a promis “că-și va concentra eforturile în această direcție”.
În exerciţiul financiar european 2007-2013, România are alocate fonduri structurale în valoare de 19,4 miliarde de euro. La 29 februarie, rata de absorbție externă a fondurilor structurale și de coeziune era de 6,3% – 1.210,65 milioane de euro, o creștere infimă față de luna precedentă când nivelul a fost de 5,5% – 1.066,48 milioane de euro.
Pentru 2012, Guvernul și-a propus o rată de absorbție de cel puțin 20%, adică șase miliarde de euro.

Vezi si

„Oscarul de la Washington”. Klaus Iohannis, premiat de Atlantic Council ”pentru rolul său în leadershipul transatlantic și european”

Președintele Klaus Iohannis va fi printre laureații prestigioaselor premii anuale ale organizației Atlantic Council, considerate …