Monday , April 29 2024

Deputatul PNL Eugen Nicolăescu, internat la Spitalul Floreasca

Deputatul PNL Eugen Nicolăescu este internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, unde a fost adus cu o ambulanţă după ce miercuri noapte i s-a făcut rău, starea acestuia fiind bună, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, medicul Bogdan Opriţa.
Familia fostului ministru al Sănătăţii Eugen Nicolăescu a chemat ambulanţa miercuri, în jurul orei 22.30, deputatul fiind transportat la Spitalul de Urgenţă Floreasca.
Medicii de la Spitalul Floreasca i-au făcut toate investigaţiile, niciunul dintre rezultate neindicând o anume suferinţă, a spus Bogdan Opriţa.
Eugen Nicolăescu va fi consultat din nou, joi, de o echipă pluridisciplinară, iar dacă nu vor fi probleme, deputatul ar putea fi externat, a precizat purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Floreasca.

Vezi si

Nereguli majore și etichete mincinoase la produsele lactate de pe piața din România, descoperite de ANSVSA 

Controale făcute de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) în perioada 16-29 …