Thursday , May 9 2024

Primarul Lungu a participat la “Balul Mărțișorului”, organizat de Consiliul Județean al Persoanelor Vârstnice Suceava (FOTO)

Consiliul Județean al Persoanelor Vârstnice Suceava, al cărui președinte este Vasile Palaghiu, Cetățean de Onoare al municipiului Suceava, a organizat, la Restaurantul ”Brădet”, un  eveniment  în cinstea tuturor doamnelor, “Balul Mărțișorului” sărbătorind astfel venirea primăverii.

Invitat de onoare a fost primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, primit cu mare căldură de participanți, care i-au oferit o mulțime de mărțișoare, edilul oferind la rândul său buchete de flori doamnelor prezente la eveniment.

”Am sărbătorit sosirea primăverii la “Balul Mărțișorului”. Am arătat aprecierea și respectul comunității față de acești oameni ce au contribuit la construcția și dezvoltarea orașului nostru”, a declarat primarul Lungu, care le-a urat tututor doamnelor și domnișoarelor ”o primăvară frumoasă, sănătate și multe bucurii”. (C.P.)

Vezi si

Nicolae Ciucă și Ligia Deca vor participa, mâine, la lansarea candidaților PNL Suceava 

Liderul național al Partidului Național Liberal și președinte al Senatului, Nicolae Ionel Ciucă, va fi …