Alte stiri
Autostrada Suceava – Humor nu va fi paralelă cu DN 17. Parteneriat încheiat între CJ Suceava și CNAIR
acum 3 hours
Senatul a adoptat, luni, un proiect legislativ iniţiat de liderii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale. Proiectul a fost respins iniţial şi adoptat ulterior, după reluarea votului, la solicitarea liderilor grupurilor parlamentare PSD şi PNL, cu 70 de voturi „pentru”, nouă voturi „împotrivă” şi şapte abţineri.
Potrivit iniţiatorilor, propunerea legislativă privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative consolidează mediul concurenţial corect şi conduce la reducerea drastică a concurenţei neloiale generate de cei care îşi creează un avantaj nelegal prin sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Măsurile adoptate prin legea propusă vor conduce la o gestionare eficientă a cauzelor penale şi la o îmbunătăţire accentuată a colectării cu impact durabil asupra creşterii veniturilor bugetare, susţin iniţiatorii.
Conform expunerii de motive, evaziunea fiscală este un fenomen ale cărui efecte negative afectează veniturile bugetare şi distorsionează mediul de afaceri, scopul principal al legii fiind acela de „recuperare a prejudiciilor cauzate bugetului general consolidat al statului prin faptele de evaziune fiscală şi atragerea răspunderii persoanelor vinovate”. „Răspunderea persoanelor vinovate trebuie să fie proporţională în raport de o serie de factori precum cuantumul prejudiciului, recunoaşterea vinovăţiei şi momentul recunoaşterii acesteia, precum şi antecedentele penale”, arată documentul. Senatul este prima Cameră legislativă sesizată în acest caz, potrivit Agerpres.
Tags adoptat evaziune Obiectiv de Suceava proiect SENAT
Majoritatea șoferilor români consideră util să primească o listă cu unități service unde să își …