Thursday , May 9 2024

Condițiile sindicatelor au fost incluse în ordonanța de urgență adoptată de Guvern

Condițiile impuse de reprezentanții profesorilor au fost incluse în ordonanțele de urgență adoptate luni de Guvern, transmite  Edupedu.ro. Concret, articolul al III-lea al ordonanței prevede faptul că salariul debutantului va fi cât cel mediu pe economie și creșterea salarială de 50% din diferența între salariile actuale și cele din grila nouă, la 1 ianuarie 2024.

Iată ce prevede textul ordonanței de urgență:

Art. III – (1) În aplicarea art. II, la stabilirea cuantumului brut salariilor de bază ale personalului, aferent lunii iunie 2023, se are în vedere această lună, în integralitate.

(2) Grila de salarizare aplicabilă sistemului național de învățământ începând cu 1 ianuarie 2024 se stabilește pornind de la salariul mediu brut pe economie, utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023 pentru profesori debutanți/asistenți universitari.

(3) Personalul didactic, personalul didactic auxiliar și personalul nedidactic din sistemul de învățământ de stat beneficiază, începând cu 1 ianuarie 2024, de 50% din diferența stabilită între salariul de bază aflat în plată și salariul de bază stabilit prin grila de salarizare în vigoare la 1 ianuarie 2024.

Vezi si

Şoferii români își doresc să primească o listă cu service-urile unde să își poată repara mașina în caz de accident

Majoritatea șoferilor români consideră util să primească o listă cu unități service unde să își …