Thursday , May 9 2024

Judecătorii Tribunalului Botoşani au intrat grevă în pe termen nelimitat

Judecătorii Tribunalului Botoşani au declanşat, începând cu 1 iunie, o grevă pe termen nelimitat, în semn de protest faţă de prevederile proiectului legislativ care vizează modificările condiţiilor de pensionare ale magistraţilor, se arată pe contul de Facebook al instanţei din Botoşani.

Potrivit sursei, citată de stiripesure.ro, pe perioada protestului, judecătorii vor soluţiona doar cauzele urgente.

“Începând cu data de 01.06.2023, judecătorii Tribunalului Botoşani vor soluţiona doar cauzele urgente, ca formă de protest faţă de prevederile proiectului legislativ care vizează modificările condiţiilor de pensionare ale magistraţilor, precum şi ca modalitate de susţinere a demersurilor legale întreprinse de personalul auxiliar de specialitate şi conex în formă de protest asupra noilor modificări legislative cu privire la pensia de serviciu”, au transmis oficialii Tribunalului Botoşani.

Magistraţii cer menţinerea prevederilor articolului 211 din Legea 303/2022 cu privire la condiţiile de vârstă, vechime în funcţie şi modalitatea de determinare a pensiilor de serviciu, fără a se realiza niciun sistem de etapizare a vârstei standard de pensionare şi nicio modificare a bazei de calcul a pensiei de serviciu.

Greva a fost declanşată pe termen nelimitat. Decizia a fost adoptată, miercuri, de Adunarea Generală a Judecătorilor de la Tribunalul Botoşani.

Vezi si

Şoferii români își doresc să primească o listă cu service-urile unde să își poată repara mașina în caz de accident

Majoritatea șoferilor români consideră util să primească o listă cu unități service unde să își …