Thursday , May 9 2024

Cel puțin 155 de răniți după ce două trenuri s-au ciocnit în apropiere de Barcelona

Cel puțin 155 de oameni au fost răniți în coliziunea a două trenuri de navetişti în gara din localitatea spaniolă Montcada i Reixac, din provincia Barcelona. Trei oameni au ajuns la spital, au afirmat autoritățile.

Oficialii din domeniul situațiilor de urgență au scris pe Twitter că accidentul a avut loc în stația Montcada i Reixac – Manresa, la aproximativ 12 km de centrul orașului.

Presa locală scrie că accidentul s-a produs când un tren care circula către oraşul Barcelona a lovit din spate un altul care se îndrepta către aceeaşi destinaţie şi care în momentul impactului încetinea pentru a intra în gara Montcada, a informat compania de stat de căi ferate Renfe.

În urma coliziunii a fost activat planul de alertă pentru accidente feroviare al Protecţiei Civile. Serviciile medicale de urgenţă evaluează pe teren starea răniţilor. Circulaţia pe trei rute a fost suspendată, pe ambele sensuri, scrie Agerpres. Cele două trenuri au fost deja evacuate în totalitate, potrivit pompierilor, care au trimis şapte echipe pentru a ajuta la transferarea răniţilor către ambulanţe.

foto: euroweeklynews.com

 

Vezi si

Ziua Europei, în umbra alegerilor. ”Folosește-ți votul. Sau alții vor decide pentru tine”

La 9 mai, calendarul marchează Ziua Europei, ce comemorează Declarația Schuman din 1950. Planul istoric …