Monday , April 29 2024

Numărul solicitanților de pașapoarte continuă să fie ridicat

Numărul sucevenilor care solicită eliberarea unui pașaport este în continuare semnificativ. Astfel, potrivit unui comunicat al Prefecturii Suceava, nu s-au înregistrat probleme deosebite la procesarea documentelor sau eliberarea documentelor de călătorie la Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte (SPCP), deși valorile zilnice sunt între 450 și 500 de cereri în vederea eliberării pașapoartelor simple electronice. Prefectura Suceava precizează că programările pentru pașapoarte se fac online, pe portalul epasapoarte.ro.

În perioada 10.03.2022 – 31.03.2022, programul de lucru cu publicul va fi între orele 08:00 – 20:00, de luni până vineri, iar în zilele de sâmbătă, între orele 08:00 – 12:00, pentru activitățile de preluare a cererilor pentru eliberarea pașapoartelor simple electronice, a pașapoartelor simple temporar și pentru eliberarea acestora. De asemenea, cetățenii sunt încurajați să verifice disponibilitatea la serviciile publice comunitare de pașapoarte din județele limitrofe în situația în care nu găsesc la Suceava locuri disponibile în vederea programării în perioada dorită, cererile de eliberare a pașapoartelor putând fi depuse oriunde în țară, indiferent de județul de domiciliu al solicitantului. (D.P.)

Vezi si

Programul slujbelor din Săptămâna Patimilor, la Catedrala Arhiepiscopală

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a publicat pe site-ul propriu programul de slujbe şi rânduieli la …