Monday , May 6 2024

Un convoi libian, la bordul căruia s-ar putea afla Gaddafi, a intrat în Niger

Un convoi libian important, însoţit de numeroase persoane înarmate, a traversat graniţa în Niger şi există zvonuri potrivit cărora la bord s-ar afla Muammar Gaddafi, fostul lider de la Tripoli, relatează BBC News.

Convoiul, format din 200 – 250 de vehicule şi escortat şi de militari nigerieni, ar fi intrat în oraşul Agadez luni noapte, spune surse militare.

Însă un localnic a spus că în convoi se află mai mult de 10 camioane, la bordul cărora se află trupe libiene bine înarmate. El a adăugat că libienii sunt însoţiţi şi de luptători tuaregi.

Informaţiile nu pot fi verificate din surse independente.

Între timp, şeful securităţii lui Gaddafi, Mansour Daw, s-ar afla în Niber.

Anterior, purtătorul de cuvânt al fostului lider libian, Moussa Ibrahim, a dat asigurări că acesta este “într-o stare excelentă de sănătate” şi se află încă în Libia.

“Este într-un loc unde nu poate fi găsit de grupările acelea”, a adăugat el, citat de postul sirian de televiziune Arrai.

Vezi si

Rusia îl pune pe președintele ucrainean Zelenski pe lista persoanelor căutate

Rusia a deschis un dosar penal împotriva președintelui ucrainean Volodimir Zelenski și l-a pus pe …