Tuesday , April 30 2024

Procesul lui Hosni Mubarak: Fostul preşedinte egiptean, pe targă în boxa acuzaţilor

Procesul fostului preşedinte egiptean Hosni Mubarak, înlăturat de la putere în februarie în cursul “primăverii arabe”, a început, miercuri, acesta fiind acuzat de corupţie şi crime şi riscând condamnarea la moarte.

Mai mult de 1.000 de poliţişti şi membri ai forţelor armate vor asigura securitatea în timpul procesului fostului preşedinte egiptean, la care au fost autorizate să participe aproape 600 de persoane, în principal avocaţi, familii ale victimelor şi ziarişti.

Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak, judecat începând de miercuri pentru crime şi corupţie, a pledat nevinovat în faţa Tribunalului din Cairo.

“Toate aceste acuzaţii, le neg complet”, a declarat Mubarak, căruia i-a fost întins un microfon. El se exprima în timp ce stătea întins pe o targă, în boxa acuzaţilor, după o scurtă întrerupere a audierii.

Alaa şi Gamal, care ţineau cărţi în mână, probabil exemplare ale Coranului, au preluat ulterior cuvântul pentru a se declara nevinovaţi.

Un reprezentant al Parchetului General îl acuzase anterior pe Mubarak că a ajuns la un acord cu fostul ministru de Interne Habib el-Adli pentru uciderea “premeditată” a unor manifestanţi împotriva regimului, în mai multe guvernorate din Egipt.

Acesta i-a acuzat pe Alaa şi Gama Mubarak de corupţie.

Palid, îmbrăcat în alb, fostul preşedinte a vorbit cu fiii săi Alaa şi Gamal, calmi şi îmbrăcaţi de asemenea în alb, ţinuta regulamentară a deţinuţilor care încă nu au fost condamnaţi.

Fiii lui Mubarak, care stăteau în picioare lângă tatăl lor, într-o cuşcă cu gratii, şi fostul ministru de Interne Habib el-Adli, precum şi alţi şase oficiali de rang înalt ai poliţiei – de asemenea prezenţi – trebuie să răspundă pentru aceleaşi acuzaţii.

Preşedintele Tribunalului penal din Cairo, Ahmed Refaat, a cerut “o tăcere totală” în cursul audierii, ameninţând că va expulza din sala de judecată orice persoană care încalcă instrucţiunile sale.

Procesul a fost difuzat în direct la televiziunea de stat.

Televiziunea de stat a prezentat imagini cu o ambulanţă care intra în sediul instanţei, precum şi cu un avion dotat cu echipamente medicale în incinta clădirii, aflată sub o strictă protecţie a poliţiei şi armatei.

Apariţia fostului preşedinte în faţa Curţii a fost prima după înlăturarea sa de la putere la 11 februarie, sub presiunea manifestanţilor.

Înainte de sosirea acestuia, câteva zeci de susţinători ai săi au fost implicaţi în confruntări cu opozanţi. Au fost aruncate pietre de ambele părţi, înainte ca poliţia să intervină şi să instaleze un cordon de securitate între cele două tabere.

Partizani ai lui Mubarak au manifestat anterior în favoarea sa. “Ei spun revoluţie şi libertate, dar nu sunt decât o bandă de derbedei”, “Nu trebuie să ne temem decât de Allah”, scandau unii manifestanţi, afişând fotografii cu Mubarak.

La Sharm el-Sheikh, în momentul în care fostul preşedinte părăsea spitalul, mai mulţi manifestanţi au făcut apel la execuţia sa.

Mubarak a fost adus miercuri, cu un avion, de la Sharm el-Sheikh la Cairo. “Avionul care îl transporta pe Mubarak a sosit la aeroportul (militar) Almaza” din Cairo, a afirmat anterior o sursă din domeniul securităţii.

Hosni Mubarak a părăsit în cursul dimineţii spitalul din Sharm el-Sheikh, unde se afla în detenţie preventivă, şi a fost transportat cu o ambulanţă către aeroportul din staţiune, pentru a fi adus în capitală, anunţase televiziunea de stat de la Cairo.

Pe banca acuzaţilor, Hosni Moubarak, în vârstă de 83 de ani, va fi alături de fiii săi Alaa şi Gamal, de fostul ministru de Interne Habib el-Adli şi de şase oficiali din domeniul securităţii. Omul de afaceri Hussein Salem, foarte apropiat de Mubarak, va fi judecat în lipsă.

Cei 11 sunt acuzaţi că au deturnat milioane de dolari şi că ar fi dat ordine care au condus la uciderea a 850 de persoane în timpul revoltelor din ianuarie – februarie.

Transferul lui Hosni Mubarak la Cairo a fost una din principalele revendicări ale manifestanţilor din Piaţa Tahrir, care au denunţat şi ritmul lent al procedurilor judiciare.

Consiliul Suprem al Forţelor Armate (CSFA), căruia Mubarak i-a încredinţat puterea pe 11 februarie, este condus de Hussein Tantaui, care a fost ministru al Apărării timp de două decenii.

Potrivit analiştilor, este greu să judeci un om care a fost preşedinte timp de 30 de ani, iar un asemenea proces ar fi fost greu de imaginat în urmă cu câteva luni. Însă noile autorităţi vor să profite de această ocazie pentru a da dovadă de bună-credinţă şi au decis ca toate şedinţele procesului să fie transmise în direct la televiziune.

Totuşi, încă nu este sigur dacă starea de sănătate a lui Mubarak îi va permite acestuia să fie prezent la audieri, informaţiile despre situaţia sa fiind rare şi confuze.

Ministrul Sănătăţii, Amr Hilmi, susţine că Mubarak “se simte bine” şi poate fi transferat, însă o sursă medicală a declarat că fostul preşedinte este “deprimat” şi ar fi refuzat să se hrănească. Avocatul lui Mubarak afirmă că fostul preşedinte suferă de cancer la stomac şi că ar fi fost chiar în comă, informaţii dezminţite însă de spitalul din Sharm El-Sheikh.

Vezi si

Iohannis pierde un potențial aliat. Turcia îl susține pe olandezul Mark Rutte la șefia NATO

Turcia a decis să sprijine candidatura prim-ministrului olandez în exerciţiu, Mark Rutte, la funcţia de …