Thursday , May 16 2024

Fosta mare canotoare Elisabeta Lipă, infectată cu coronavirus

Marea sportivă spune că nu ştie de unde a contractat virusul Sars CoV-2, pentru că s-a protejat. Acum, Elisabeta Lipă se simte bine, este acasă şi se află sub supravegherea medicului.

“Sunt bine, am avut simptome uşoare. Sunt acasă, sub supravegherea medicului. Sunt teafără şi nevătămată.

Nu ştiu de unde am luat acest virus. Din păcate, acest virus poţi să-l iei de peste tot. Nu am nicio idee de unde m-am infectat, că m-am protejat. Aşa că, fiţi atenţi, aveţi grijă de voi”, a spus Elisabeta Lipă, miercuri, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.

În plus, Lipă a negat zvonurile care circulă, potrivit cărora ea ar fi mers în pelerinaje la mănăstiri şi acolo s-ar fi infectat.

“Nu am fost în niciun pelerinaj. Sunt nişte aberaţii. Am avut grijă de mine, m-am protejat, am mers acolo unde a fost strict necesar”, a precizat Elisabeta Lipă.

În perioada 2015 -2017, Elisabeta Lipă a ocupat fotoliul de ministru al Tineretului și Sportului în cabinetul Dacian Cioloș.

Vezi si

Serena Williams va prezenta premiile ESPY de performanță în sport

Serena Williams va fi prezentatoarea ediţiei din 2024 a premiilor ESPY, în luna iulie, a …