Sunday , May 19 2024

DSP va face aproximativ 30 de teste pe zi la cerere. Spitalul Județean nu poate face teste Covid la cerere din lipsă de personal

Conducerea Spitalului Județean Suceava a anunțat că nu poate, cel puțin în perioada următoare, să facă teste Covid 19, la cerere, chiar dacă Ministerul Sănătății a inclus unitatea spitalicească suceveană pe lista centrelor acreditate să facă acest tip de investigație. ”Acum încercăm să punem pe picioare activitatea propriu-zisă a laboratorului. Nu avem personal suficient. Nu putem asigura permanență în week-end-uri. Trebuie să mai aducem personal și abia atunci vom putea discuta și despre testarea la cerere, a populației. Acum încercăm să ne descurcăm cu testarea pacienților care ajung la Spitalul Județean”, a explicat medicul cardiolog Alexandru Calancea, managerul Spitalului Județean Suceava.

Direcția de Sănătate Publică va face, începând de astăzi, programări pentru sucevenii care doresc să plece în vacanțe, în străinătate și au nevoie de un test Covid 19 negativ, fără de care le este interzis accesul în țara respectivă. Capacitatea DSP-ului este de aproximativ 30 de teste pe zi, la cerere. (Cristina RUȘTI)

Vezi si

Nuntă cu 100 de oameni într-o sală de evenimente din Sucevița închisă recent de ISU pentru că nu avea autorizație de securitate la incendiu

Sâmbătă, în jurul orelor 13:00,  în baza unei informații, polițiștii s-au deplasat la sediul S.C. …