Tuesday , April 30 2024

România va avea în acest an cea mai lentă creştere economică dintre statele UE din Europa de Est

România va înregistra în acest an cea mai lentă creştere economică dintre cele zece state membre ale Uniunii Europene (UE) din Europa de Est, urmată anul următor de cea mai rapidă creştere din regiune, potrivit unui raport al Băncii Mondiale (BM).

Instituţia financiară se aşteaptă la o creştere economică de 1,5% în acest an şi de 4,4% anul viitor.

Lituania, cu 4,3%, va avea în acest an cea mai bună evoluţie economică, urmată de Slovacia (4,1%) şi Polonia (4%). Pe ultimele poziţii, dar înaintea României, se situează Slovenia şi Cehia (ambele cu (2,2%), respectiv Bulgaria (2,5%).

Anul următor, România va înregistra cea mai mare creştere din regiune, urmată de Slovacia (4,3%) şi Polonia (4,2%).

“Ne aşteptăm ca România să conducă anul următor recuperarea între cele zece state UE, cu un avans estimat la 4,4%”, a declarat economistul BM Cătălin Păuna.

Slovenia (2,5%) şi Cehia (2,7%) vor avea anul următor cele mai slabe creşteri ale PIB dintre cele zece state analizate.

Pentru regiunea UE10, instituţia internaţională anticipează o creştere de 3,1% în acest an, urmată de un avans de 3,8% anul următor.

Raportul economic UE10 este publicat de BM de patru ori pe an şi monitorizează evoluţiile macroeconomice şi reformele din regiune. UE10 include Bulgaria, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia.

Estimările economice ale BM pentru România coincid cu cele prezentate de Fondul Monetar Internaţional şi Guvernul de la Bucureşti.

Vezi si

Unde merg românii în minivacanța de 1 mai și Paști?

Pentru minivacanța de 1 mai și Paște, Londra este destinația cea mai populară, iar Milano …