Sunday , May 5 2024

Deputatul liberal Dumitru Mihalescul solicită clarificări  privind sancționarea agenților economici pentru lipsa aparatelor de marcat cu jurnal electronic

Deputatul liberal suce­vean Dumitru Mihalescu a adresat o interpelare minis­trului Finanțelor Pu­blice, Eugen Orlan­do Teodorovici, în care cere clarificari privind modul în care a fost pregătită măsura intro­ducerii aparatelor de marcat cu jurnal elec­tronic și modul în care sunt sancționați agenții economici pentru lipsa acestor aparate.

Parlamentarul sucevean reamintește faptul că, în luna mai 2018, Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență prin care a avansat până la data de 1 septembrie 2018 termenul prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr.28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. După data de 1 septembrie, potrivit legii, operatorii economici care nu și-au îndeplinit obligațiile prevăzute de lege sunt pasibili de a fi sancționați.

În ședința de Guvern din data de 5 septembrie 2018, Guvernul a aprobat introducerea, cu caracter temporar, a ne­­res­­­­pec­­tării termenului de implementare a caselor de marcat în anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului nr. 33/2018 privind stabilirea contravențiilor care intră sub incidența Legii prevenirii nr.270/2017, precum și a modelului planului de remediere.

„Modul în care Ministerul Finanțelor Publice a înțeles să abordeze această reformă merită apreciat, căci majoritatea agenților economici din România sunt dovediți statistic chiar de către ANAF ca fiind de bună-credință (peste 80% își onorează obligațiile fiscale corect și înainte de termen). În pofida acestor relative bune intenții, trebuie însă să observăm că până la termenul de 1 septembrie 2018, mai puțin de 10% dintre agenții economici și-au achiziționat aparatele de marcat cu jurnal electronic”, arata deputatul PNL de Suceava Dumitru Mihalescul.

Pentru a înțelege mai bine, atât îngăduința Ministerului Finanțelor, cât și slaba conformare a agenților economici, parlamentarul sucevean solicită ministrului Finanțelor următoarele clarificări: în ce măsură au fost disponibile pe piața din România aparate de marcat cu jurnal electronic omologate și de la ce dată?; Care este costul mediu al dotării agenților economici cu aceste aparate electronice? Care este costul mediu pentru fiecare categorie de contribuabil: contribuabil mare, mijlociu sau mic; Ca măsură stimulativă, de ce nu s-a stabilit această cheltuială ca o cheltuială deductibilă, astfel încât operatorii economici să nu resimtă costurile?

De asemenea, Dumitru Mihalescul îi solicită lui Eugen Orlando Teodorovici să precizeze dacă  la data de 1 septembrie 2018 sistemul informatic al ANAF era pregătit pentru o asemenea operațiune și care au fost costurile totale pentru ca acest sistem să devină operațional. (C.A.)

Vezi si

Colegiul Silvic ”Bucovina”, unicul centru autorizat Cambridge pentru zona Câmpulung Moldovenesc

Elevii din zona de munte a județului nostru au la dispoziție, începând cu luna aprilie …