Tuesday , April 30 2024

Ponta: Pro România ar susţine-o din toată inima pe Ecaterina Andronescu la prezidenţiale

cati-ponta

Senatorul PSD Ecaterina Andronescu a venit luni la lansarea programului politic al partidului Pro România, fondat de fostul premier Victor Ponta, scrie News.ro. La eveniment au venit şi alţi politicieni proaspăt veniţi de la PSD la Pro România. Victor Ponta a anunţat că săptămâna va depune cerere pentru pentru înfiinţarea de grup parlamentar.
Victor Ponta a declarat, luni, că Ecaterina Andronescu este unul din posibilii candidaţi la prezidenţiale pe care Pro România l-ar susţine din toată inima, precizând însă că acest subiect nu a fost discutat.
Întrebat dacă senatorul PSD Ecaterina Andronescu este candidatul pe care urmează să îl propună Pro România la alegerile prezidenţiale, Ponta a replicat: “Poate fi. Nu am discutat. Pot să spun doar că dacă există pe partea dreaptă candidaţi foarte puternici, Klaus Iohannis şi domnul Tăriceanu, este obligatoriu să avem şi în zona de centru stânga un candidat puternic. (Ecaterina Andronescu – n.r.) este unul din candidaţii pe care i-am susţine din toată inima”.
Ponta a explicat prezenţa fostului ministru al Educaţiei la eveniment şi a precizat că el i-a făcut invitaţia Ecaterinei Andronescu.
“Sunt foarte mulţi oameni care, pe de o parte sunt alături de noi, pe de altă parte e foarte greu să îi desprinzi. Nici mie nu mi-a fost uşor să mă desprind de singurul partid în care am făcut politică. Vorbesc în această perioadă cu foarte mulţi dintre foştii mei colegi de la PSD, le-am spus foarte clar că Pro România este de centru- stânga, ducem mai departe politici pe care le-am avut în anii trecuţi. Dacă se va pune problema vreunei alianţe politice eu cred că cea mai naturală alianţă e tot cu PSD, dar, sigur, fără domnul Dragnea şi echipa lui. Atunci când au dreptate îi susţinem, când nu au dreptate îi criticăm”, a mai spus el.
 

Vezi si

Meteo. Ploi în mai multe regiuni în minivacanța de 1 Mai și de Paște

Meteorologii anunţă că, de 1 Mai şi de Paşte, temperaturile vor fi uşor mai ridicate …