Monday , April 29 2024

Rusia își face propria monedă virtuală

Președintele rus Vladimir Putin a declarat că Rusia va emite propria monedă virtuală oficială, „CryptoRubla”. Potrivit CoinTelegraph, declarația a fost făcută în cadrul unei întâlniri cu ușile închise care a avut loc la Moscova.

Russian President Vladimir Putin attends the Business Russia Congress in Moscow

Ministrul Comunicațiilor, Nikolay Nikiforov, care a făcut publică declarația lui Putin, a spus că moneda virtuală nu poate fi „exploatată” de stat, dar va fi emisă, controlată și menținută numai de către autorități. CryptoRublele vor putea fi schimbate cu ruble oricând, dar în cazul în care titularul nu poate explica de unde provin CryptoRublele, va fi perceput un impozit de 13%. Aceeași taxă se va aplica oricărei diferențe câștigate între prețul cumpărării și prețul vânzării.

„Declar cu încredere că rulăm CryptoRuble pentru un motiv simplu: dacă nu o facem noi, atunci după două luni vecinii noștri din cadrul EurAsEC o vor face”, a declarat Nikiforov.

„Declarația lui Putin pare să contrazică comentariile anterioare ale altor miniștri care păreau pro introducerea unei monede virtuale, dar numai cu regulamente, precum și întâlnirile recente ale președintelui rus cu Buterin și alții. Acum, odată cu declarația despre lansarea CryptoRublei, contradicția aparentă a fost clarificată”, notează CoinTelegraph.

digi24.ro

Vezi si

Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu aproape 22%, în martie 2024

Arieratele bugetului general consolidat crescut cu 21,8%, în martie 2024, comparativ cu luna precedentă, la …