Monday , April 29 2024

Senatorul american John McCain are o tumora la creier

McCain

Senatorul american John McCain, fost candidat republican la alegerile prezidenţiale din 2008 şi figură remarcabilă a vieţii politice americane, are o tumora maligna la creier, a anunţat biroul său miercuri, informează AFP, anunță Agerpres.
John McCain, în vârsta de 80 de ani, a fost supus unei intervenţii chirurgicale vineri pentru scoaterea unui cheag de sânge deasupra ochiului stâng. Examenele succesive “au arătat o tumora la creier, cunoscută sub numele de glioblastom, asociată cu cheagul de sânge”, a scris Clinica Mayo unde el este tratat în statul Arizona, într-un comunicat publicat de biroul său din Senat.
Glioblastomul este o formă de cancer cerebral.
“Senatorul şi familia sa studiază posibilităţile de tratament”, care ar putea include chimioterapie şi radioterapia, se precizează în comunicat.
Senatorul McCain, care a suferit de melanoame în anii 1990 şi 2000, a rămas la sfârşitul săptămânii trecute la domiciliul său din Arizona şi nu a mai fost văzut după operaţia efectuată vineri.
Absenţa sa forţată a redus cu o persoană majoritatea republicană deja subţire în Senat, de 52 la 51 de membri dintr-un total de 100. În Congres, aleşii trebuie să voteze întotdeauna în persoană.

Vezi si

Nereguli majore și etichete mincinoase la produsele lactate de pe piața din România, descoperite de ANSVSA 

Controale făcute de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) în perioada 16-29 …