Monday , April 29 2024

Ministrul Justiţiei anunţă miercuri rezultatele evaluării activităţii Laurei Kovesi şi a lui Augustin Lazăr

Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, a declarat luni dimineaţă că va anunţa miercuri rezultatele evaluării sale asupra activităţii şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi a procurorului general Augustin Lazăr.
tudorel toader

Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, a declarat, luni, că nu i-a prezentat primului-ministru concluziile verificărilor de la Parchetul General şi DNA, dar că va vorbi cu premierul până miercuri, când va anunţa rezultatul analizei.
Tudorel Toader a spus că nu s-a întâlnit cu procurorul-şef al DNA înainte sau în timpul evaluării, pentru că nu el trebuie să se deplaseze pentru aceste discuţii, procedura fiind “în sens invers”.
“Premierul nu mi-a cerut mie să-l anunţ pe dumnealui înainte de a face public rezultatul verificărilor la Parchetul General şi la DNA, dar, în mod firesc, este vorba de decizia unui ministru făcând parte dintr-un Guvern, e firesc că înainte de a face public, fără să fiu influenţat într-un fel, este normal să vorbesc cu premierul. Încă nu am reuşit, probabil miercuri, înainte de a mă întâlni cu dumneavoastră, mă voi întâlni şi cu dumnealui”, le-a spus Tudorel Toader jurnaliştilor.
Întrebat dacă s-a întâlnit luni cu procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, ministrul Justiţiei a spus: “Aceeaşi întrebare, acelaşi răspuns: N-am fost să mă întâlnesc cu Laura Codruţa Kovesi, pentru că procedura este în sens invers, nu mă duc eu”.
Ministrul Justiţiei a mai spus, întrebat cum a reuşit să facă evaluarea activităţii DNA dacă nu s-a întâlnit cu procurorul-şef al DNA, că miercuri, când va anunţa rezultatul, explică “procedura, considerentele şi concluziile”.
Surse din Direcţia Naţională Anticorupţie au declarat, pentru News.ro, că procurorul-şef Laura Codruţa Kovesi nu a fost invitată de ministrul Justiţiei la discuţii, în cadrul evaluării activităţii DNA şi a conducerii acestei unităţi de parchet.
“Eu am facut evaluarile, cele 14 zile s-au implinit chiar de aseara (duminică – n.r.). Voi proroga termenul cu doua zile. Miercuri voi organiza o conferinta de presa si va voi da toate amanuntele”, a anunţat ministru Justiţiei la România TV.
El a refuzat să facă orice altă declaraţie pe subiect: “Presedintele si-a exprimat in repetate randuri opinia, eu imi voi exprima opinia mea miercuri”, a mai spus ministrul.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat, pe 12 martie, că va face o analiză a activităţii Ministerului Public în două săptămâni, urmând să ia în acel moment o decizie finală, inclusiv privind eventuala revocare a celor doi procurori-şefi, Augustin Lazăr şi Laura Kovesi.

Vezi si

Nereguli majore și etichete mincinoase la produsele lactate de pe piața din România, descoperite de ANSVSA 

Controale făcute de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) în perioada 16-29 …